MENIU

SCANDAL URIAŞ. O companie gigant acuzată că a vândut apă de la robinet

Nestle acuzată că a vândut apă de la robinet 

Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş, compania fiind acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10 ani, încât izvorul din care susţine compania că a îmbuteliat apa, ar fi secat cu 50 de ani în urmă, informează Wall Street Journal.

Apa Poland Spring este „o fraudă colosală, promovată împotriva consumatorilor americani”, potrivit unui proces iniţiat săptămâna aceasta, notează mediafax.ro

Procesul iniţiat în Connecticut, acuză că presupusa „100% apă naturală de izvor”, aşa cum scrie pe eticheta Poland Spring, este de fapt apă de la robinet care nu îndeplineşte definiţiile federale.

De asemenea, este susţinut în dosar că izvorul Poland Spring a secat în urmă cu 50 de ani.