Scandal politic la Timișoara după ce compania de termoficare a fost amendată cu 21 de milioane de lei
Scandal politic la Timișoara. după ce societatea locală de termoficare a fost amendată cu echivalentul a peste 21 de milioane de euro pentru că n-a achiziționat certificatele verzi. Primarul USR Plus Dominic Fritz susține că instituția nu va mai suporta ineficiența furnizorului, în timp ce președintele PNL al CJ Timiș, Alin Nica, il acuză că nu poate găsi soluții viabile pentru timișoreni. Și fostul edil Nicolae Robu (PNL) a cerut intervenția DNA, pentru a verifica dacă în spatele acestui blocaj nu se află alte interese.
Societatea de termoficare a Timișoarei trebuie să plătească statului 106,8 milioane de lei, echivalentul a 21,6 milioane euro, pentru că nu a cumpărat certificatele EUA pe anul 2020, cu care să compenseze poluarea din anul anterior, potrivit tion.ro.
Potrivit sursei citate, Dominic Fritza a afirmat că „vremurile în care Colterm trăia, necondiționat, pe banii primăriei au trecut”. În replică, Alin Nica a transmis că „situația este gravă și toată lumea s-a săturat de lamentările și neputința actualului primar”.
Pentru că nu mai vrea să plătească de la buget datoriile Colterm, Primăria Timișoara aștepta bani de la guvern, dar dacă procedurile întârzie, acest lucru ar putea însemna noi penalizări.
Fostul primar PNL Nicolae Robu a cerut și el ca DNA să deschidă o anchetă pentru a recupera de la cei vinovati prejudiciul creat și pentru a verifica dacă nu cumva blocajul de la Colterm a fost creat cu un scop anume.