Scandal-monstru la măcelărie. Un client acuză angajații că spală carnea cu detergent
Scandal într-un supermarket din Ploiești. Un client a avut o reacție nervoasă după ce i s-a vândut carne - spune el - spălată cu detergent.
Omul și-a făcut dreptate singur, s-a întors în magazin, a aruncat bucata de carne în fața vânzătoarelor și și-a cerut banii înapoi. Polițiștii s-au autosesizat după ce imaginile au ajuns în presă și au deschis un dosar penal pe numele bărbatului, potrivit REALITATEA TV.
”Luați-vă, mă, detergentul de aici! Luați-vă detergentul. Haide, domn'le!", a strigat bărbatul.
El susține că angajații unei carmangerii din incinta supermarketului au spălat carnea cu detergent pentru că aceasta era de fapt alterată.
”Dă-mi banii înapoi. Dă-mi banii pe asta. De ce-mi vinzi așa ceva? Zi! Dă la copii să mănânce și copilul meu poate moare din cauza detergentului cu care spălați dumneavoastră carnea”, a mai spus acesta.
Din înregistrarea publicată pe Facebook reiese că un paznic din magazin a fost prezent la întreaga scenă, dar nu a intervenit. ”De ce nu zici nimic, măi, ești bodyguard. Huh? Cheamă miliția”, a strigat, din nou, clientul.