MENIU

Scandal la Spitalul de Urgență Ploiești: rudele unui pacient au aruncat cu pietre în ambulanță

Scandal la Spitalul de Urgență Ploiești: rudele unui pacient au aruncat cu pietre în ambulanță

Un scandal a fost provocat, duminică seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti de către rude ale unui pacient de 54 de ani, situaţia fiind aplanată prin intervenţia jandarmilor şi a trupelor speciale care au întocmit dosar penal pentru că o persoană a avariat o ambulanţă cu o piatră aruncată.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar manifesta zgomotos în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar una dintre acestea a aruncat cu o piatră într-una dintre ambulanţele din curtea unităţii medicale. 

"Poliţiştii, împreună cu jandarmi şi reprezentaţi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparţinători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, tulbură liniştea şi ordinea publică. De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor şi ar fi lovit una dintre ambulanţele parcate în curtea spitalului", precizează sursa citată.