Scandal la Penitenciarul Găești: Un deținut s-a urcat pe o clădire în semn de protest
Un deținut din Penitenciarul Găești a protestat, miercuri, față de faptul că a fost sancționat pentru abateri disciplinare și pentru că i-a fost respinsă cererea de eliberare condiționată.
”Vă informăm că, astăzi, 15.07.2020, la Penitenciarul Găeşti, un deţinut clasificat în regim deschis, pe fondul unor nemulţumiri legate de sancţionarea sa, conform prevederilor legale, pentru săvârşirea a două abateri disciplinare, dintre care una foarte gravă, precum şi din cauza respingerii cererii sale de liberare condiţionată, a ales, ca formă de manifestare a nemulţumirii, escaladarea unei clădiri din perimetrul locului de deţinere.
În prezent, personalul specializat din cadrul unităţii poartă negocieri cu deţinutul implicat, pentru renunţarea la protest. Recurgerea la acest gest s-a realizat pe perioada acordării dreptului la plimbare zilnică şi nu a putut fi anticipat”, a declarat Ionela Claudia Ispas, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Găeşti.