Scandal la o școală din Arad după ce 3 elevi au venit beți la ore. Unul dintre ei, pus la pământ de polițiști: anchetă uriașă
Scandal de proporții la o școală din județul Arad. Trei elevi au venit beți la ore și au făcut scandal în clasă. Profesorul disperat a sunat la 112 și poliția a ajuns imediat la fața locului.
Elevii scandalagii nu s-au liniștit nici la vederea polițiștilor. Oamenii legii au fost nevoiți să-l trântească pe unul dintre elevi la pământ pentru a-l imobiliza.
Imaginile au ajuns virale după ce au fost postate pe rețelele sociale. Cei mai mulți dintre internauți au criticat intervenția în forță a polițiștilor.
În cele din urmă, elevul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar cei doi oameni ai legii sunt anchetați de conducerea Poliției.