Scandal la meciul România – Bosnia. Bătaie în tribune între suporteri, au intervenit jandarmii - FOTO&VIDEO
Un scandal a izbucnit, luni seară, la meciul România – Bosnia şi Herţegovina, din Liga Naţiunilor. Jocul a fost întrerupt aproape un minut, după o bătaie în tribune între ultrașii români și cei bosniaci. Au intervenit jandarmii. VEZI VIDEO AICI!
Cei aproximativ 300 de suporteri bosniaci au sărit la bătaie cu fanii tricolori. Cele două grupuri au aruncat cu scaune, torţe şi au fost despărţite doar de un zid protector subţire. Jandarmii au intervenit rapid, în forţă, şi au împiedicat ca suporterii rivali să ajungă faţă în faţă. Zeci de pumni au fost împărţiţi la capătul peretului, printr-o breşă.
Sursa foto: gsp.ro
Jandarmeria Bucureşti a precizat că nicio persoană nu a fost rănită.
„La începutul partidei, un grup de suporteri din Peluza Sud a depăşit cordonul de stewarzi şi a migrat către galeria oaspeţilor, cu scopul de a iniţia confruntări violente. În acest context, jandarmii au acţionat pentru dispersarea suporterilor violenţi şi păstrarea unei distanţe de siguranţă între cele două grupuri.
Sursa foto: gsp.ro
Menţionăm faptul că, pe timpul intervenţiei nicio persoană nu a fost rănită şi, punctual, acolo unde situaţia a impus, au fost folosite materialele din dotarea forţelor de ordine, pentru restabilirea climatului de ordine şi siguranţă publică”, a anunțat Jandarmeria Bucureşti.