Scandal urias. Propunerea DSP Galati de a transfera pacientii cu COVID-19 la spitalele din Braila, aspru criticata
Scandal uriaș din cauza pacienților infectați cu coronavirus. Primarul din Brăila se revoltă după ce DSP Galați, din ordinul Ministerului Sănătații, a propus ca toți bolnavii cu COVID-19 din Galați să fie tratați la Brăila. Spitalul din Galați ar urma să preia doar bolnavii care nu au virusul, dar care au alte afecțiuni, informeaza Realitatea PLUS. Propunerea este criticata in termeni duri de primarul Brailei, Marian Dragomir, europarlamentarul PSD Mihai Tudose, si deputatul PNL, Vasile Varga.
Adresa transmisa de DSP Galati propune ca pacientii cu COVID-19 sa fie dirijati catre Spitalul Judetean de Urgenta Braila, Spitalul de Pneumoftiziologie Braila si Spitalul de Psihiatrie Sf. Pantelimon Braila. Potrivit adresei, femeile cu probleme ginecologice si gravidele confirmate cu COVID-19 vor fi dirijate catre spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie Buna Vestire Galati.
Dupa cum era de asteptat, propunerea DSP Galati a starnit un val de critici. Primii care au luat pozitie sunt primarul orasului Braila, Marian Dragomir, si europarlamentarul Mihai Tudose, ambii declarand ca nu vor permite ca orasul lor sa fie folosit in acest mod.
“Masura este absolut aberanta! Nu ai cum sa muti peste 1.500 de bolnavi care nu au coronavirus din spitatele din Braila la Galati. Imaginati-va ce ar simti familiile bolnavilor. Ambele orase trebuie sa trateze cu maxima responsabilitate pacientii proprii. Nu vom fi de accord cu enclave in Romania si zone protejate”, a declarat primarul Marian Dragomir, intr-o interventie Telefonica la Realitatea Plus.
El a subliniat ca isi va sustine punctul de vedere in cadrul sedintei de astazi, de la ora 10, organizate la Prefetura, unde vor participa managerii spitale din Braila, directorul DSP, si prefectul judetului. „Suntem supusi unei chestiuni discriminatorii”, a conchis primarul.
Anterior declaratiei telefonice, Marian Dragomir a postat un mesaj similar pe contul sau de Facebook, precizand ca nu va accepta propunerea DSP Galati. "De ce mutati bolnavii dintr-un judet in altul? Pentru ca la Braila: Prefectul si unii sefi de deconcentrate sunt slugi umile? Cei din alte judete sunt mai "smecheri"? Aceasta propunere nu poate fi acceptata, deoarece nu putem permite ca Braila sa se transforme in orasul COVID 19, in timp ce alte orase "exporta" la noi acasa bolnavii infectati. Este normal sa tratam cu maxima responsabilitate brailenii care vor avea coronavirus, DAR nu trebuie sa acceptam niciodata sa ne transforme in orasul infectat. Voi cere demisia celor care vor accepta aceasta bataie de joc. Solicit public prefectului sa nu mai accepte astel de lucruri. Oricat va vor impune de la Bucuresti sa pastrati secretul, noi tot vom afla si nu putem lasa pe nimeni sa-si bata joc de Braila”, a declarat primarul Brailei.
Tot pe Facebook a scris si europarlamentarul Mihai Tudose, care a criticat dur propunerea DSP Galati. "Inconstienta? Prostie in cea mai acuta forma? Servilism? Strategia unor idioti este, mai nou, sa mute niste bolnavi confirmati sau nu intre judetele Braila si Galati. (…) Deci, cand toata lumea a constatat ca "foiala" duce la raspandire, cand cea mai folosita expresie este: stati acasa! Acum cineva vrea sa faca schimburi de bolnavi intre judete.... caci, nu-i asa, daca scapam cu bine? Guvernul, caci acum pe perioada de urgenta el, guvernul, e, "seful" absolut al spitalelor, nu poate sa faca cumva ca fiecare municipiu resedinta de judet sa aiba conditii pentru izolarea si tratarea bolnavilor de Covid-19?!?!?! Vrea cineva sa "scape" de cele doua judete? Nu l-am auzit pe foarte vocalul prefect de Braila cu vreo atitudine, pozitie, ceva care sa-i justifice prezenta in fotoliul de prefect.... Sau tacerea lui este pretul pentru un loc pe listele de la parlamentare... Oricum, demisia lui cred ca va fi fireasca daca asa ceva se va intampla.... Poate o singura exceptie putem face.... Un loc la psihiatrie la Braila pentru cel care a gandit aceasta schema de turism interjudetean cu bolnavi contagiosi... Nu o sa-l ajute, dar macar sa aratam ca suntem gazde bune....", a scris europarlamentarul.
O pozitie similara a exprimat si deputatul PNL de Brăila, Vasile Varga, care sustine ca este ilogica o astfel de masura. ”INADMISIBIL!!! (…) Ceea ce propune Galaţiul este de neconceput, in primul rand din cauza infrastructurii care nu stiu din ce analiza li se pare lor ca ar fi atat de generoasa la Braila, iar in al doilea rand pentru ca este ilogic sa facem schimb de pacienti de la unii la alţii.
Atat eu, cat si colega mea deputat din Comisia de Sanatate, doamna Ioniţă, vom respinge ferm orice incercare de a trasforma Braila intr-un judeţ supus Galaţiului. EXCLUS!!!
Directiile de sanatate sa-si faca datoria, sa colaboreze, sa vegheze ca si pana acum cu responsabilitate situatia acestui covid19 si nimeni sa nu mai vina cu propuneri abramburistice pentru ca nu este cazul. Oameni buni, din Braila si Galati, aveti grija de voi si stati in casa!”, a transmis deputatul liberal.