Scandal în Parlament pe proiectul AUR care interzice insectele în alimentație - Ce ne obligă să punem în farfurii
A fost scandal în Parlament pe proiectul AUR care interzice insectele în alimentație. Deputații lui George Simion au venit cu noi conspirații. Ba mai mult, aceștia au susținut că Uniunea Europeană i-ar obliga pe români să mănânce gândaci. În finalul dezbaterilor, proiectul AUR a primit aviz negativ. Acesta trebuie, însă, avizat și de alte comisii înainte să ajungă la votul final.
Deputat AUR: Deși provoacă alergii, consumul acestui vierme este considerat sigur, așa cum au fost considerate și vaccinurile. Trebuie să fim atenți la ce obligăm să mănânce românii noștri”.
SANDOR BENDE, președintele Comisiei pentru industrii, deputat UDMR: „Atât timp cât nu suntem obligați să mâncăm ceva, e dreptul nostru să mâncăm ce vrem, nu putem nici să interzicem. Situația de acum le amintește unor aleși de cozile la mâncare din perioada comunistă, când erau obligați să mănânce alimente din soia”.
IOAN MANG, deputat PSD: „Mai știu acum vreo 30 de ani când acuzam pe unul care a fost și împușcat de Crăciun că ne dă salam cu soia și azi stăm la coadă și mâncăm soia”.
TOMA ILIE, deputat PSD: „Va veni ziua în care vor veni legi aici să ne omorâm vacile că produc dioxid de carbon”.
SANDOR BENDE, deputat UDMR: „Așa este, s-a descoperit ca vaca este cea mai poluantă de pe pământ”.
De altfel, nici românii nu vor alimente din gândaci sau greieri. Un sondaj lansat de un director al ANPC are parte de critici dure din partea internauților. A înnebunit lumea, în loc să verificați gândacii și viermii din magazine, acum vă ocupați de vânzarea lor, a scris o româncă revoltată. Între timp, făina de greieri a ajuns deja pe rafturile din România, însă costă o mie de lei kilogramul.