MENIU

Scandal în Marea Britanie pe tema banilor publici. Premierul Boris Johnson, acuzat că și-a renovat apartamentul cu fonduri de la donatori

Boris Johnson

Scandal de proporții în Marea Britanie! Opoziţia laburistă a cerut, duminică, declanşarea unei anchete privind modul în care guvernul conservator condus de Boris Johnson a cheltuit banii contribuabililor. Acuzațiile se referă la fondurile cu care premierul și-a renovat apartamentul. 

Integritatea premierului a fost pusă în discuție inclusiv de fostul său consilier şi colaborator apropiat, Dominic Cummings. Într-un mesaj exploziv publicat pe site-ul său, acesta a scris recent că Boris Johnson intenţiona să finanţeze lucrările la apartamentul său de la donatori privaţi.

”Premierul a încetat să mai vorbească cu mine despre chestiunea asta (renovarea apartamentului - n.red.) în 2020, când i-am spus că, în opinia mea, planul său de a-și renova apartamentul cu bani din donații secrete este lipsit de etică, prostesc, probabil ilegal și aproape sigur încalcă legea privind publicarea donațiilor politice prin felul în care voia să o facă. Am refuzat să-l ajut să organizeze aceste plăți”, a scris Cummings pe blogul său.

Renovarea apartamentului din Downing Street 11 ar fi costat 200.000 de lire sterline. 

Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că premierul şi-a asumat costurile ”din propriile buzunare”, fără a preciza însă dacă el i-a restituit banii unui donator.

”Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei. Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă”, a afirmat, duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips. Aceasta a adăugat că partidul său va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare, în Parlament.
Ancheta ar urma să stabilească ”dacă sunt contracte acordate prin SMS, dacă reduceri de impozite sunt acordate prin SMS sau dacă premierul îşi foloseşte prietenii pentru a obţine bani ca să-şi repare apartamentul”, a detaliat senatoarea, referindu-se la un schimb de SMS-uri cu omul de afaceri James Dyson.

În mesajele respective, făcute publice zilele trecute de BBC, Johnson îi promite lui Dyson să ”rezolve” o problemă legată de taxe pentru angajaţii săi implicaţi în dezvoltarea de ventilatoare, în plină criză a coronavirusului.

Acesta nu este singurul mesaj privat al premierului care a ajuns la urechile publicului. 

În iunie anul trecut, Johnson a primit un mesaj text de la prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, într-un context în care oferta saudită de preluare a clubului Newcastle United se confrunta cu dificultăţi.
Conform unei surse citate de The Sun, Boris Johnson ”se teme că Dom (Dominic) se face responsabil de scurgerea în presă a mesajelor legate de James Dyson şi Mohammed bin Salman”, relatează hotnews.