MENIU

Scandal în Cehia. Premierul cere demisia ministrului Sănătății după ce a încălcat măsurile anti-Covid

Premierul Cehiei, Andrej Babis

Premierul Cehiei, Andrej Babis, i-a cerut demisia ministrului Sănătății, Roman Prymula, după apariția în presă a unor imagini care arată că nu a respectat măsurile impuse de autorități populației pentru combaterea transmiterii coronavirusului. În caz contrar, Șeful Guvernului a spus că îl va remania. 

Scandalul a izbucnit după ce tabloidul Blesk a făcut publice imagini în care ministrul ieșea de la o întâlnire care a avut loc într-un restaurant și intra într-o mașină fără masca de protecție. Potrivit restricțiilor impuse de autoritățile de la Praga, restaurantele și-au suspendat activitatea, iar masca a devenit obligatorie în mașinile cu șofer.

”Un asemenea lucru nu poate fi scuzat, când personalul nostru medical se luptă în prima linie să salveze viața concetățenilor noștri. Nu putem predica apă și să bem vin”, a spus premierul. 

Ministrul Sănătății a spus presei că era vorba despre o întâlnire de lucru cu liderul grupului parlamentar din Camera Deputaților al partidului de guvernământ din care provine și Babis și a precizat că și-a pus masca după ce a intrat în mașină. Acesta a precizat că va demisiona dacă este dorința opiniei publice.

Roman Prymula este epidemiolog și colonel în rezervă al armatei. A fost numit la conducerea ministerului în urmă cu o lună pentru a gestiona situația tot mai gravă generată de pandemie.

Vineri, bilanțul epidemiei din Cehia, țară cu o populație de 10,7 milioane de locuitori, indica 223.065 de cazuri Covid-19 și 1.845 de decese. Din totalul pacienților, la Terapie Intensivă sunt internați 735. În ultimele zile, numărul cazurilor zilnice a depășit 14.000, autoritățile din Praga raportând una dintre cele mai mari rate ale infecțiilor din Europa, informează hotnews.