MENIU

Scandal în Capitală. Medic cardiolog bătut de un taximetrist

Medicul cardiolog Gabriel Tatu, care lucrează la Spitalul Floreasca din Capitală, a fost agresat de un taximetrist în drum spre casă. Șoferul a devenit agresiv după ce doctoral i-a cerut să nu fumeze în mașină. Taximetristul a fost concediat.

Întâmplarea a avut loc în dimineața de marți, când mediul Gabriel Tatu se întorcea acasă de la spital, după o noapte de gardă. Acesta a chemat un taxi, care l-a preluat din fața unității medicale. La scurt timp de la plecarea în cursă, taximetristul l-a întrebat pe doctor dacă îl deranjează fumul de țigară, căci el vrea să fumeze.

Pasagerul l-a rugat să renunțe la ideea de a fuma în mașină, însă s-a lovit de insitențele șoferului. Revoltat de pretențiile pasagerului său, taximetristul a început să urle și, într-un final, a oprit mașina, cerându-i acestuia să coboare, se arată pe pagina de Facebook 2035 fără tutun.

Medicul a scos telefonul mobil și a început să-i facă fotografii șoferului, pentru a depune plângere pe numele acestuia. Atunci, taximetristul a devenit agresiv, lovindu-l pe medic, conform sursei citate.

Șoferul implicat în incident reprezintă compania de taximetre Pelicanul. Conform reglementărilor locale privind taximetria, el nu avea voie să preia pasageri în municipiul București, fiindcă firma sa este înregistrată în Ilfov. Conform sursei citate, șoferul a fost concediat de societatea la care era angajat.

Mai multe articole despre:
taxi medic cardiolog