Scandal efervescent. Rusia își numește propriul vin spumant "șampanie", iar șampania originală va fi "vin spumant"
Producătorii francezi de șampanie sunt scandalizați după ce președintele Vladimir Putin a promulgat o lege care prevede că doar vinurile spumante rusești pot purta eticheta de ”șampanie”, în timp ce șampania originală ar urma să fie etichetată "vin spumant".
Scandalul este atât de mare încât francezi au cerut atât diplomației din propria țară, cât și celei europene să intervină pentru a tranșa conflictul, potrivit AFP.
Potrivit legii semnate de președintele Putin, distribuitorii produsului original au dreptul să afișeze numele „șampanie”, în caractere latine, pe eticheta principală, dar sunt obligați să renunțe la termenul „șampanskoe”, de pe eticheta secundară. Pe de altă parte, vinurile spumante rusești vor fi singurele care vor avea dreptul să utilizeze titulara ”„șampanskoe”, potrivit Comitetului Champagne.
Practic, în urma aplicării legii, un consumator rus care nu cunoaște decât alfabetul chirilic va percepe spumantul autohton drept șampania, iar șampania originală drept spumant.
„Această reglementare nu oferă consumatorilor ruși informații clare și transparente cu privire la originea și caracteristicile vinurilor”, au mai transmis producătorii francezi, afirmând chiar că legea poate compromite "peste 20 de ani de discuții bilaterale între Uniunea Europeană și Rusia privind protecția denumirilor de origine ".
Comitetul Champagne a mai transmis că este determinat să continue discuțiile cu autoritățile rusești în vederea obţinerii dreptului exclusiv de a folosi numele «Champagne» pe teritoriul rus.