MENIU

Scandal după schimbarea conducerii Aeroportului din Timișoara. Fostul director susține că demiterea sa este ilegală

Conducerea Aeroportului din Timișoara, schimbată

Dorel Grădinaru a fost numit director al Aeroportului Internaţional ,,Traian Vuia” din Timişoara. Anunțul a fost făcut, pe Facebook, de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra , care acuză presiuni politice din partea liberalilor.

,,Aeroportul Timişoara se dezintegrează. Schimbări doar de dragul schimbării. <Timişorenii mei>, vorba unui clasic în viaţă, pot să îşi ia adio de la una dintre cele mai bine manageriate instituţii din judeţul nostru. Liberalii din Timiş au decis că este momentul să acţioneze şi să pună la pământ o altă poartă de intrare în oraş. În ultimele luni, prin decizii controversate şi forţate, s-a încercat - şi acum au şi reuşit - schimbarea din funcţie a directorului Dan Idolu”, a scris Dobra.

Fostul director al aeroportului, Dan Idolu, a anunţat că se va adresa instanţelor de judecată, deoarece, spune el, schimbarea sa este ilegală, având în vedere că şi-a respectat contractul de management și a fost numit în urma unui concurs.

Dorel Grădinaru a fost şef al Inspectoratului de Aviaţie al Ministerului de Interne. Potrivit unor surse din cadrul Aeroportului Timişoara, citate de realitateadetimis.net, acesta a fost demis la sfârşitul anului 2014, după tragedia de la Siutghiol, când patru oameni au murit în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lac.