MENIU

Scandal de proporţii: profesor de religie, acuzat de gesturi obscene în faţa elevilor (VIDEO)

Acuzaţii extrem de grave la un liceu din localitatea sibiană Copşa Mică. Un profesor de religie, care este şi preot, e acuzat de părinţii unei eleve că s-a masturbat chiar în timpul orei. Eleva susţine că l-a filmat chiar în momentul în care făcea gesturile obscene.  Profesorul a demisionat din funcție, după ce ministrul Educației, Liviu Pop, i-a cerut acest lucru, a anunţat, vineri, Realitatea TV.

Mama fetei este decisă să depună plângere la poliţie şi spune că nu-şi va mai lăsa fata la şcoală până când nu va pleca acel profesor.  

„Să se dea imaginile peste tot, să se vadă ce se întâmplă cu un profesor, cu unul care zice cuvântul lui Dumnezeu. Așa se face în fața a șapte fete? Dacă erau numai 3-4 fete, ce se întâmpla? Dacă le închidea în clasă și își bătea joc de ele? (...) O colegă din spatele ei a filmat și după oră le-a arătat fetelor.  Și când i-am căutat prin telefon să văd ce a mai făcut, am văzut filmarea. Copiii mei nu-s bătaie de joc. De el ce să mai zic? E preot de atâția ani, are familie, are copii, dacă li se întâmpla copiilor lui așa ceva?”, a declarat mama fetei pentru Turnul Sfatului.

Mai grav este faptul că, potrivit unei mame, diriginta fetelor ar fi sunat-o ca să-i spună să "o lase aşa, să NU SPUNĂ NIMIC”.

Ministrul Educaţiei a declarat, pentru Realitatea TV, că ancheta urmează să stabilească veridicitatea acestei informaţii şi, mai ales, de ce diriginta nu a comunicat mai departe problema sesizată de părinţi.

Întrebat de Turnul Sfatului în legătura cu acuzațiile care i se aduc și de acest film, preotul de religie a spus decât ”nu pot să comentez”.

Inspectoratul Scolar Sibiu a deschis o ancheta in acest caz. iar reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu  spun că se vor face cercetări în acest caz.

 Reacția BOR după ce un profesor de religie s-ar fi masturbat în fața elevelor: "Scandalos!"

Biserica Ortodoxă consideră "scandaloasă" situația prezentată vineri de presă, conform căreia un preot din Copșa Mică s-ar fi masturbat la ora de religie în fața elevelor. O comisie a Mitropoliei Ardealului se va deplasa la Copșa pentru a verifica faptele, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Mai multe articole despre:
scandal profesor masturbat