MENIU

Scandal cu bâte și topoare, lângă casa ministrului Bădălău

Bătaie cu bâte și topoare

Răfuială cu topoare, între două familii din județul Giurgiu. S-a întâmplat chiar în apropierea casei ministrului Economiei, Niculae Bădălău. Miercuri, mai multe persoane și-au împărțit pumni și lovituri cu bâte și topoare. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și alte 14 au fost duse la audieri.

Miercuri, în jurul orei 14:00, membrii a două familii au decis să-și rezolve problemele în stradă, apelând la violență extremă. Aceștia s-au alergat și s-au bătut cu bâte și topoare chiar în fața casei ministrului Bădălău.

Ajunsă la fața locului, poliția a fost nevoită să intervină. Agenții au tras focuri de armă în aer, în semn de avertizare.

Potrivit Realitatea TV, trei persoane au ajuns la spital, iar alte 14 au fost duse la secția de poliție, pentru audieri.

Polițiștii au deschis o anchetă. În prezent, se fac cercetări pentru tentativă de omor.

Mai multe articole despre:
Nicolae Bădălău bătaie în stradă