Scafandru bulgar, prima victimă din acest sezon estival de pe litoralul românesc
Marea a făcut prima victimă de pe litoralul românesc de anul acesta. Un scafandru bulgar a murit înecat în timp ce pescuia rapane și scoici din Marea Neagră.
Totul a avut loc în zona pontonului de pe Lacul Costinești.
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost chemați de martori să intervină de urgență, după ce bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost adus inconștient la mal cu o barcă.
Medicii nu au mai putut face, însă, nimic pentru a-l aduce la viață, ci doar au constatat decesul. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.