MENIU

Scandalul de la planșeul Unirii, diminuat. Daniel Băluță vrea să colaboreze cu Nicușor Dan: „Să oferim cea mai bună soluție din perspectiva legală”

Scandalul de la planșeul Unirii, diminuat. Daniel Băluță vrea să colaboreze cu Nicușor Dan: „Să oferim cea mai bună soluție din perspectiva legală”

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 din București, a anunțat miercuri, că dorește să colaboreze cu Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, astfel încât să ajungă la cea mai bună soluție din perspectivă legală.

„Așa cum am afirmat întotdeauna, rolul nostru, la nivelul primăriilor, este acela de a ne asigura că interesul public este servit”, a scris primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, miercuri seară, pe Facebook.

Potrivit celor scrise de acesta, „prioritatea mandatului nostru la nivel local trebuie să fie întotdeauna binele public și mai ales, punerea în siguranță a vieților și a bunurilor cetățenilor, ale căror interese trebuie să le reprezentăm cu bună credință”.

Băluță s-a arătat mulțumit de „deschiderea către dialog anunțată de către domnul primar general Nicușor Dan, care vine în întâmpinarea mesajelor publice pe care le-am transmis în toată această perioadă, legată de procedura de autorizare a lucrărilor atât de necesare pentru punerea în siguranță a planșeului peste râul Dâmbovița, din zona Pieței Unirii”.

Primarul Sectorului 4 a spus că se va continua implementarea etapelor conform cu modalitatea aleasă de Primăria Capitalei, „astfel încât împreună să reușim să oferim cea mai bună soluție, din perspectiva legală, pentru lucrările de consolidare din centrul Capitalei”.

La rândul său, primarul Capitalei promite că semnează rapid autorizația de reparare a pasajului Unirii, deîndată ce actele sunt îi sunt prezentate. Nicușor Dan spune că PMB rămâne partener cu Primăria Sectorului 4 pentru refacerea Planșeului Unirii.

Daniel Băluță: „Nu știam că democrația se instalează cu BULDOZERUL, călcând oamenii. Aici am greșit, nu m-am așteptat să se întâmple așa”

Mai multe articole despre:
unirii planseu baluta nicusor dan