MENIU

Satul în care oamenii trăiesc peste 100 de ani! SECRETUL LOR, decoperit de cercetători

Satul în care oamenii trăiesc peste 100 de ani! SECRETUL lor

Caz unic în lume! În satul Acciaroli de pe coasta de vest a Italiei, 81 din cei 700 de locuitori au vârste de peste 100 de ani. Secretul longevităţii lor este consumul de rozmarin, alte verdeţuri şi mult sex.

Pe lângă numărul mare de centenari, s-a dovedit, de-a lungul timpului, că sătenii din Acciaroli, localitate situată la 144 km de oraşul Napoli, nu trăiesc mai puţin de 92 de ani – femeile şi 85 de ani – bărbaţii. În plus, cu toţii îşi păstrează sănătatea până la vârste îna­intate. Longevitatea cu totul ieşită din comun a locuitorilor din Acciaroli a făcut ca o echipă multinaţională de cercetători, între care s-au aflat şi experţi americani, să-i studieze timp de 6 luni.

După ce au analizat regimul alimentar al locuitorilor din Acciaroli, experţii au alcătuit şi reţeta datorită căreia trăiesc mult şi îşi păstrează sănătatea, scrie click.ro. Consumă cel puţin două vegetale şi două fructe diferite la fiecare masă. Nu mănâncă decât cereale integrale. Zilnic, nu le lipsesc de pe masă măslinele, nucile şi seminţele. Nu consumă decât ulei de măsline extravirgin. Mănâncă lactate de cinci ori pe săptămână, peşte de două ori pe săptămână şi ouă între 2 şi 4 pe săptămână. Carne nu mai mult de două ori pe săptămână şi carne procesată 1 dată pe săptămână. Desert nu mai mult de două ori pe săptămână, 1 pahar de vin zilnic, femeile, şi bărbaţii două pahare.

Mai multe articole despre:
Italia longevitate sat