MENIU

O persoană a murit și 6 au fost rănite într-una grav accident în Buzău - Elicopterul SMURD a preluat răniții

SMURD

Şase persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut marţi dimineaţă la intersecţia drumurilor DJ 203I cu DJ102H, între localităţile Glodeanu Siliştea şi Cotorca, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

Potrivit sursei citate, victimele, cu vârste cuprinse între 7 şi 45 de ani, sunt din Bucureşti, Dâmboviţa şi Galaţi şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe DJ102H pe direcţia Caldarusanca spre Pogoanele, de către un şofer de 43 de ani, din Bucureşti şi maşina care circula pe DJ 203I pe direcţia Buzău către Urziceni, la volanul căreia se afla un conducător auto de 65 de ani din Galaţi. Accidentul s-a soldat cu rănirea a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 7 şi 45 de ani, din Bucureşti, Dâmboviţa şi Galaţi. (şoferul din Bucureşti şi 4 pasageri ai acestuia, respectiv un ocupant din maşina conducătorului auto din Galaţi). Persoanele rănite au fost preluate de către echipajele medicale, ambulanţă şi elicopter SMURD, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale", au precizat reprezentanţii Poliţiei.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

Mai multe articole despre:
SMURD