Șase morți și patru răniți după ce un club de noapte a luat foc
Cel puţin şase persoane au murit, iar cel puţin alte patru au fost rănite, duminică, într-un incendiu într-un club de noapte, la Murcia, în sud-estul Spaniei, anunţă pompierii, care precizează că bilanţul ”ar putea creşte” în orele următoare, relatează AFP.
În acest stadiu, ”bilanţul este de şase morţi”, anunţă salvatorii, care au putut intra în ckădire, situată în cartierul Atalayas, la Murcia, după ce au fost alertaţi, către ora locală 6.00 (7.00, ora României) cu privire la incendiul care a izbucnit în clubul de noapte.
Douăsprezece vehicule de pompieri se aflau la faţa locului, la clubul de nopate ”Teatru”.
Servicii de urgenţă căutau persoane date dispărute, care se aflau în club la momentul izbucnirii incendiului, scrie BBC.
Patru persoane au fost transportate la spital, după ce au inhalat fum, două femei cu vârsta de 22 şi 25 de ani, şi doi bărbaţi, în vârstă de 41 şi 45 de ani.
Primarul José Ballesta era prezent la faţa locului, anunţă primăria.
Cauzele incendiului, care a izbucnit pe când acesta avea clienţi, erau necunoscute imediat.
Salvatori au pătruns în discotecă spre ora locală 10.00 (11.00, ora României), ”după stingerea incendiului” şi au găsit ”patru cadavre”, iar apoi alte două, după aproximativ 40 de minute.
Potrivit unor fotografii difuzate de salvatori, este vorba despre Disciteca ”Teatru”, numită şi ”Fonda Milagros”, a cărei faţadă, care era roşie cu galben, a fost distrusă de flăcări.
Imagini surprind pompieri care stropesc cu jeturi de apă faţada înnegrită, pe o stradă plină de vehicule de intervenţie, şi un fum dens care iese din acoperişul discotecii.
”Salvatori acţionează în continuare pentru a stinge incendiul care a avut loc în Discoteca Teatru, la Atalayas”, a anunţat pe X primarul din Murcia.
El scrie că ”regretă profund ceea ce s-a întâmplat” şi prezintă ”condoleanţe familiei şi prietenilor” victimelor.
”Îmi pare foarte rău şi vreau să însoţesc în durerea lor familiile victimelor incendiului din această dimineaţă la Murcia. (Transmit) toată recunoştinţa şi gratitudinea serviciilor de urgenţă”, scrie pe X liderul dreptei spaniole, Alberto Núñez Feijóo.