MENIU

Şase cadavre spânzurate de poduri și un mesaj. Descoperirea a îngrozit țara înainte de Crăciun

Un caz de o cruzime fără precedent a șocat întreaga țară cu câteva zile înainte de Crăciun.

Şase cadavre spânzurate de poduri au fost descoperite miercuri în Baja California Sur, un fapt fără precedent în acest stat turistic din nord-vestul Mexicului, în care crima organizată a câştigat teren, transmite AFP, citată de Agerpres.

Corpurile au fost descoperite miercuri dimineaţa pe drumurile spre trei aeroporturi internaţionale, La Paz, San José del Cabo şi Cabo San Lucas, dintr-o zonă turistică foarte frecventată de americani, canadieni şi europeni.

Autorităţile au deschis o procedură "pentru a realiza expertizele necesare", a precizat parchetul local, într-un comunicat.

"Două persoane erau spânzurate la fiecare pod", a indicat, sub acoperirea anonimatului, un agent de securitate. Poliţia a solicitat ajutorul pompierilor pentru a da jos cadavrele, victimele nefiind încă identificate.

Un mesaj ameninţător, care ar fi semnat de carteluri de droguri, a fost găsit în cel puţin unul dintre locuri.

Baja California Sur, o zonă cu mai multe staţiuni, cunoaşte de mai multe luni o recrudescenţă a violenţei legată de crima organizată.

Conform cifrelor oficiale, 409 persoane au fost asasinate în acest stat mexican între ianuarie şi octombrie, dublu în raport cu 2016. Acest bilanţ pentru un an este cel mai grav din ultimele două decenii.

Experţii apreciază că organizaţii criminale, precum puternicul cartel Sinaloa sau Jalisco Noua Generaţie, îşi dispută pieţele de droguri pentru turişti, dar şi căile de a aduce droguri în Statele Unite.

Peste 196.000 de oameni au fost asasinaţi în Mexic de la finalul lui 2006, an în care guvernul a desfăşurat armata pentru a încerca să dezmembreze cartelurile de droguri.