MENIU

SARMISEGETUZA REGIA s-a redeschis pentru vizitatori

Sarmisegetuza Regia, din nou deschisă vizitatorilor

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia s-a redeschis pentru vizitatori, după ce în perioada de iarnă, în perimetrul delimitat de acest sit istoric situat în Munții Orăștiei, au fost efectuate mai multe lucrări pentru ca zona să poată fi pusă mai bine în valoare.

'În primele două zile din luna martie am avut deja 120 de vizitatori la Sarmizegetusa Regia. Vremea este frumoasă, curățenia este impecabilă, iar turiștii au numai cuvinte de laudă față de cum arată acum acest monument istoric și față de ceea ce s-a făcut acolo pe timpul iernii, cât a fost închis', a declarat luni, pentru AGERPRES, administratorul parcului arheologic Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky.

Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost închisă pentru public în perioada 1 decembrie-1 martie, administrația parcului arheologic desfășurând mai multe operațiuni de curățenie, necesare în spațiul ocupat de monumentul UNESCO.

'S-au eliberat mai multe terase de lăstăriș și masă lemnoasă, fapt care oferă acum o altă viziune asupra a ceea ce a însemnat Sarmizegetusa Regia, ca așezare. Volumul de muncă este foarte mare și foarte greu. Acolo nu se poate lucra cu utilaje. Se lucrează numai manual. De altfel, tot ceea ce s-a strâns acolo a fost scos afară cu tărgile transportate de om', a spus Brilinsky.

Turiștii care doresc să viziteze cetatea dacică Sarmizegetusa Regia vor plăti un bilet în valoare de 5 lei, iar copiii, studenții și pensionarii vor achita un tarif de 2 lei, de persoană. Cetatea poate fi vizitată zilnic între orele 7 și 17.00, programul fiind valabil până la 1 mai, după care orarul va fi extins.

Sarmizegetusa Regia a fost vizitată anul trecut de 27.000 de persoane plătitoare de bilet, administrația parcului arheologic propunându-și o dezvoltare a activității și o creștere a numărului de turiști la peste 35.000 de persoane.