MENIU

Sărbătoarea zilei. Sfintii Petru si Pavel, zi cu însemnătate deosebită pentru credincioși

Sfintii Petru si Pavel, zi cu însemnătate deosebită pentru credincioși

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi împreună de Biserică în ziua de 29 iunie.

Petru este numele dat de Iisus lui Simon, pescar din Bethsaida.

"El era fiul lui Ionă, din seminţia lui Simeon şi frate cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. Luând pe fiica lui Aristobol, care era frate cu Sfântul Apostol Varnava, a născut dintr-însa un fiu şi o fiică". (Vieţile Sfinţilor)

Petru a mărturisit public, în Cezareea Philippi, că Iisus este Mesia (Matei 16, 16-17).

Sfântul Apostol Petru, cu voia lui Dumnezeu, a fost lăsat să se lepede de trei ori de Hristos, în vremea Sfintelor Sale Patimi.

Trei sunt motivele pe care arhimandritul Cleopa Ilie le arată ca fiind întemeiate pentru această cădere a Sfântului Petru: pentru a se smeri mai mult, pentru a plânge mai cu amar în toată viaţa sa, aşa cum arată Sfântul Evanghelist Matei: "Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar" (Matei, 26, 75). Cea de-a treia pricină este că durerea şi dragostea sa pentru Hristos vor mări mila Sfântului Petru pentru cei păcătoşi.

După Pogorârea Duhului Sfânt, Sfântul Petru, cu nespusă râvnă şi cu putere de sus, lepădând frica şi aruncând vălul îndoielii, a fost cel dintâi care a vestit poporului iudeu pe Iisus Hristos, Cel răstignit şi Înviat (Faptele Sfinţilor Apostolilor, cap. 2). Sfântul Petru a suferit moartea martirică la Roma.

Sfântul Apostol Pavel (Saul) s-a născut în Tars, din familie de evrei, părinţii săi fiind cetăţeni romani.

Educat la şcoala fariseilor, este trimis la studii religioase la Ierusalim cu Gamaliel, fariseu, învăţător de Lege şi membru al Sinedriului. A asistat la lapidarea diaconului Ştefan şi la agitaţia din Biserica din Ierusalim (Fapte 8, 1-3).

A fost trimis apoi de arhiereu să-i aresteze pe creştinii din Damasc, unde datorită unei viziuni a lui Hristos înviat se converteşte. Orbit, este vindecat şi botezat de Anania. Acum începe să predice la Damasc (Fapte 9, 1-27).

Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei?

Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos. (Fapte 9, 20-22)

Petrece un timp în Arabia, după care se întoarce la Ierusalim unde îi cunoaşte pe Barnaba şi pe Petru. Urmărit de evrei se întoarce la Tars, de unde este chemat de Barnaba, trimisul comunităţii creştine din Ierusalim, ca să organizeze misiunea printre neamuri în Antiohia.

Pavel vizitează într-adevăr Ierusalimul şi vorbeşte cu Petru despre misiunea creştină în afara de Ierusalim.

Acum începe Sfântul Apostol Pavel seria de călătorii misionare (între anii 47/40-57), cea mai importantă acţiune a creştinismului după înălţarea lui Iisus Hristos.

Cu Barnaba şi Ioan Marcu călătoreşte în Cipru şi în Asia Mică unde întemeiază Biserici. La întoarcere are o dispută cu Petru despre obligaţia neamurilor de a accepta Legea iudaică înainte de a se converti la creştinism (Fapte, cap. 15).

Pleacă apoi cu Silas în Asia Mică, Macedonia, Corint, Efes. După o vizită la Ierusalim, pleacă din nou în misiune cu Timotei.

La întoarcere în Ierusalim este pe cale să fie linşat. Este dus în Cezareea unde stă doi ani în închisoare, sub guvernatorul Felix. Succesorul acestuia, Festus, propune să fie judecat la Ierusalim, dar Pavel, în calitate de cetăţean roman, face apel la împărat. Este transferat la Roma prin Malta. După doi ani în Roma, Pavel a fost probabil eliberat şi şi-a continuat misiunea. La a doua venire în Roma a fost ucis în timpul persecuţiei lui Nero, împărat roman (54-68).

Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat la Roma prin tăierea capului, în aceeaşi zi cu Sfântul Apostol Petru, în 29 iunie 67. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, 1996)