Sărbătoare importantă azi. Spune-le LA MULŢI ANI celor care poartă numele acestui mare sfânt!
Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Mucenici Timotei şi Mavra în fiecare an pe 3 mai.
Timotei provenea dintr-o regiune din Egipt, iar acesta era anagnost. A învăţat poporul din satul Penapeon despre faptele şi minunile Mântuitorului după care s-a căsătorit cu Mavra. După 20 de zile de la căsătorie au fost capturaţi şi duşi înaintea guvernatorului cetăţii Tebaida, Arianus. Pe vremea lui Diocleţian, când persecuţiile creştinilor erau la punctul lor culminant, Timotei, cu frică de Dumnezeu răspândeşte tainele sfinte oamenilor care voiau să înveţe despre creştinism, Hristos şi Dumnezeu.
Aceştia sunt aduşi la judecată din ordinul împăratului Diocleţian, împăratul Romei. Au fost supuşi interogatoriilor multă vreme, până când Timotei admite că este creştin şi îl cinsteşte pe Dumnezeu şi pe Mântuitor. La auzul acestora, Arianus vrea să îl sperie şi îi arată toată instrumentele de tortură care vor fi folosite asupra Mavrei şi a lui Timotei. Acesta din urmă rămâne neclintit în credinţa sa arzătoare pentru Dumnezeu şi îl întreabă pe guvernator de ce nu vede toţi îngerii din jurul sau care îl întăresc.
Arianus a devenit extrem de furios la auzul acestor vorbe şi porunceşte ca Timotei să fie torturat în nenumărate feluri de faţă cu mai mulţi creştini printre care se află şi soţia sa, Mavra. Această nu mai suportă să vadă cum Timotei este torturat şi îi spune guvernatorului că şi ea este creştină şi şi-a mărturisit credinţa în Mântuitor. Arianus ordonă soldaţilor ca şi Mavra să fie torturată împreună cu Timotei. Aceştia au continuat să fie supuşi la chinuri inimaginabile o perioadă bună de timp până când cei doi sunt răstigniţi faţă în faţă. Aceştia au rămas pe cruce timp de 10 zile în care îşi vorbeau şi se încurajau, ştiind că Dumnezeu îi va aduce în Împărăţia Sa. Şi-au dat duhul după care au mers la Ceruri.