MENIU

Sărbătoare astăzi! Un mare sfânt este pomenit

Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca este pomenit în calendarul creştin ortodox la 18 octombrie.

Originar din Antiohia Siriei, de profesie medic, Sfântul Apostol Luca beneficiase de o educaţie deosebită, cunoştea bine limba greacă şi avea cunoştinţe în domeniul artelor plastice, fiind cel dintâi care a zugrăvit o icoană a Maicii Domnului, purtând în braţe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Iisus Hristos.

Sfântul Apostol Luca a pictat pe lemn şi chipurile sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, punând astfel temei tradiţiei zugrăvirii sfintelor icoane în Biserică.

Este autorul a două dintre cărţile Noului Testament: Evanghelia care îi poartă numele şi cartea Faptele Sfinţilor Apostolilor. A fost martor al propovăduirii Domnului şi al patimilor Lui.

Sfântul Evanghelist Luca a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa: "A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul". Fiind în această rânduială apostolească, Sfântul Evanghelist Luca, prin propovăduirea sa, pregătea calea Fiului Lui Dumnezeu, încredinţând mulţimile că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume.

Mai multe articole despre:
calendar Sărbătoare Sfantul Luca