MENIU

Sărbătoare, astăzi, pentru creștin-ortodocși: mari sfinți sunt pomeniți în calendar

Creștin-ortodocșii cinstesc, astăzi, mari sfinți

Mari sfinți sunt cinstiți în calendarul creştin-ortodox la 5 februarie.

Creștin-ortodocșii cinstesc, astăzi, mari sfinți.

Ortodoxe
Sf. Mc. Agata şi Teodula

Greco-catolice
Sf. m. Agata

Romano-catolice
Sf. Agata, fc. m.

Sfintele Mucenice Agata şi Teodula sunt pomenite în calendarul creştin ortodox la 5 februarie.

Sfânta Agata s-a născut în insula Sicilia, a trăit în secolul al III-lea, fiind martoră a persecuţiilor ordonate de Deciu (249-251). Sfânta mucenică provenea dintr-o familie bogată şi nobilă, era creştină şi dorea să-şi închine viaţa lui Hristos.

A fost omorâtă în chinuri, din ordinul guvernatorului Quintian, în cetatea Catania, după ce a refuzat să fie coruptă spre păcat în casa unei femei bogate, Afrodisia. Aceasta avea cinci fete care trăiau în lux, petreceri şi desfrâu. Guvernatorul credea că o vor obişnui şi pe Agata cu o astfel de viaţă.

Agata dorea însă mai degrabă să moară decât să se lepede de Hristos. De aceea, încercările Afrodisiei au fost zadarnice.

Convingându-se de acest lucru, Quintian a poruncit să fie supusă la torturi.

În faţa autorităţilor, Sfânta Agata a fost întrebată de guvernator cum a hotărât pentru a ei sănătate, înţelegându-se că suferinţele vor fi cumplite dacă nu se închină zeilor.

"Sănătatea mea este Hristos", a răspuns sfânta. I s-a spus atunci: "'Leapădă-te de Hristos, ca să nu pieri încă în tinereţile tale'. Răspuns-a sfânta: 'Leapădă-te şi tu de zeii tăi cei mincinoşi, care sunt pietre şi lemne, şi te apropie de adevăratul Dumnezeu, Cel ce te-a făcut, ca să nu cazi în chinurile cele veşnice'. Atunci, mâniindu-se, voievodul a poruncit să o spânzure goală de un lemn şi să o bată". (Vieţile Sfinţilor)

Sfânta mucenică şi-a dat sufletul în temniţă, după multele chinuri pe care le-a îndurat.

Sfânta Teodula a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305) şi a căzut victimă persecuţiilor ordonate de acesta împotriva creştinilor. A primit moarte martirică într-o cetate din Asia Mică.

Tradiţia spune că în timpul chinurilor la care a fost supusă pentru a apostazia de la credinţa creştină, sfânta a convins mulţi oameni dintre cei care priveau la supliciul ei să se închine la Hristos, Fiul lui Dumnezeu.