MENIU

Sărbătoare, astăzi, pentru creştin-ortodocşi. O mare sfântă este pomenită în calendar

Sărbătoare, astăzi, pentru creştin-ortodocşi. O mare sfântă este pomenită în calendar

Creştin-ortodocşii sărbătoresc, miercuri, mari sfinţi.

Ortodoxe
Sf. Mc. Agripina; Sf. Sfințit Mc. Aristocle preotul

Greco-catolice
Sf. m. Agripina

Romano-catolice
Sf. Iosif Cafasso, pr.

Sfânta Muceniță Agripina este pomenită în calendarul creștin ortodox la 23 iunie.

S-a născut la Roma și încă din tinerețe s-a dedicat slujirii lui Hristos. A trăit în timpul împăratului Valerian (253-260) care a dezlănțuit o gravă persecuție împotriva creștinilor. Împăratul Valerian, prin edictul din august 257, a deschis un război nemilos împotriva Bisericii. Creștinii erau din nou obligați la sacrificii, mai ales clericii, adunările interzise sub pedeapsa cu moartea, iar averile confiscate. Un al doilea edict, publicat în 258, a agravat măsurile celui dintâi.

În această împrejurare, Sfânta Muceniță Agripina a fost prinsă și silită să se lepede de Hristos, nefiind înduplecată să apostazieze, a fost condamnată să fie bătută cu toiege, apoi a fost strânsă în niște legături până a murit, scrie agerpres.ro. Trupul ei a fost luat de trei tinere creștine și a fost dus în Sicilia.