MENIU

Sărbătoare 4 octombrie: Zi de post: ce mare sfânt este prăznuit astăzi

Sfantul Mucenic Ierotei

 Sfantul Mucenic Ierotei a primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel, care l-a botezat si l-a asezat episcop in Atena. A fost insotitorul Sfantului Dionisie Areopagitul. Sfantul Ierotei a fost primul episcop al Atenei. A participat la inmormantarea Maicii Domnului, unde a facut inceput cantarilor, la prohodirea Maicii Domnului. A trecut la cele vesnice pe 4 octombrie.

Numele grecesc Ierotei inseamna "cel sfintit de Dumnezeu".

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Ierotei, Episcopul Atenei

Glasul 4

Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, cu bună cunoştinţă, ca un sfinţitor cuvios îmbrăcându-te, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, stadiul întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Ierotei

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe învăţătorul Tainelor, care s-a răpit până la cer, pe Dum­nezeiescul Pavel, pe vânătorul lumii având dascăl, te-ai făcut ucenic privirii celei de sus.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba Apostolului Pavel cea mişcată de Duhul, grăind arătat Tainele lui Dumnezeu, aceea te-a cu­prins pe tine, fericite şi te-a făcut grăitor de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Rănindu-te cu dragostea cea duhovnicească şi cu cuvinte Dumnezeieşti, vorbind cu Stă­pânul tuturor, ai pus spre tine cuvintele cele sfinţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind Locaş de Dumnezeu Îm­podobit al Luminii Celei Veşnice, Fecioară Preacurată, spală-mă, Stă­până şi pe mine cel spurcat şi întinat de toate păcatele.

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un sfinţit vorbitor, care grăieşti Sfintele Scripturi şi ca pe unul ce pro­povăduieşti cuvântul dreptei credinţe, adunându-ne, toţi te cinstim cu bucurie şi te lău­dăm, Sfinte Preafericite Ierotei.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu putere, cu plecăciune şi cu dragoste Dumnezeiască, întinzându-te către Făcătorul de bine al tuturor, ţi-ai luminat gândul cu Razele cele de acolo şi sufletul ţi l-ai strălucit, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Purtător de numele sfinţirii te-ai numit şi te-ai arătat pri­nos cinstit Dumnezeiesc sfinţit Atotţiitorului şi Făcătorului veacurilor şi ai împodobit Bise­rica cea Cerească, de Dumnezeu gânditorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a întins cerul şi Care ţine ocolul pământului, cuprinzându-Se Trupeşte în braţele tale, cu toată Firea Dumnezeirii, te-a arătat Preacurată pe tine Întărire tuturor credincioşilor.

Irmosul:

Doamne, Cel Ce ai făcut cele de deasupra Crugu­lui Ceresc şi ai zidit Biserica, întăreşte-mă întru dragostea Ta, că Tu eşti Marginea doririlor şi credincioşilor Întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea; Cel Ce n-ai lăsat Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu Proorocul Avacum, strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu graiuri de ritori Dum­nezeieşti, ai luminat cetele credincoşilor, Fericite Ierotei şi ai veselit sfinţită adunarea Apos­tolilor; şi fiind întru uimire Dumnezeiască, ai cântat: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul te-ai făcut sfinţit lui Dumnezeu, în tot chipul, feri­cite, fiind cuprins cu sfinţitele cuvinte, cele grăitoare de Dumnezeu către Dânsul, de Dumnezeu primite, arătătorule de cele sfinte; de aceea, cei de faţă înţelepţeşte te socotesc şi ca înţelept vorbitor de Dumnezeu şi ca scriitor de laude Dum­nezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Acum văzând, părinte, cele Dumnezeieşti, mai arătat decât toate semnele şi umbrele cele trecute, preafinţite, cu soco­tinţele cele preaadevărate ale vederii de Dumnezeu, roagă-te să se mântuiască cei ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu ai născut pe Dumnezeu Cel Neîncăput, încăpându-L în pântecele tău, Preacurată; ca Una ce eşti Curată şi Împodobită cu strălucirile nevinovăţiei, pururea Fecioară. Pentru aceea, te binevestim cu adevărat Născătoare de Dumnezeu şi cinstim cu credinţă naşterea ta.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă şi m-a acoperit întunericul cel străin, pe mine ticălosul? Ci, mă întoarce şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind dimpreună cu aduna­rea Apostolilor, cu ei ai sosit, Dumnezeiescule, la Dumneze­iasca adormire a Preasfintei Curatei Maici a lui Dumnezeu, care ne-a născut nouă Trupeşte pe Dătătorul de viaţă.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înţelegând, fericite, Minunile cele mai presus de fire ca un bătrân mai presus de fire, le-ai arătat tuturor, celor ce primesc cu credinţă, luminare; celor ce doresc să priceapă cuvântările tale despre Dumnezeu, cele adunate la un loc, fericite preaalesule.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Razele cele preafericite ale Luminii Celei mai presus de fire luminându-te, pe mulţi ai biruit cu adeverirea Dumneze­ieştilor dovediri şi cu curăţia învăţându-te cele Dumnezeieşti, cu învăţătură preaîndelungată şi cu privirea cea preaînţelepţeşte ai arătat cele Dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de bărbat, Fecioară, ai zămislit pe Cu­vântul Cel Necuprins cu firea Dumnezeiască şi Care S-a Întru­pat pentru noi oamenii şi s-a închipuit din sângiuirile tale cele Fecioreşti, mai presus de cuvânt şi de Legea firii.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţătură cuvioasă lui Dumnezeu, învăţându-te Dumnezeiasca cunoştinţă, ne-ai lăsat nouă, părinte, cuvintele tale ca a doua Scriptură, pen­tru cunoştinţa celor sfinte; lu­minând cu adevărat sufletele noastre.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericit te-ai făcut cu ade­vărat, iubitorule de Dumnezeu, cu suflet curat iubind Frumuse­ţea Cea cu adevărat Fericită şi Singură Dorită a Mântuitorului, Sfinte Ierarhe Ierotei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu socotinţe curate, uitându-te către Fulgerele cele de în­ţeles ale Dumnezeieştilor Strălu­ciri, te-ai arătat părtaş Luminii acelora şi Strălucirii, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, pe tine te slăvim; că ai Născut în chip de negrăit cu adevărat, pe Adevăratul Dum­nezeu, Care S-a unit cu Trup, după Ipostas, Preasfântă Maică Fecioară.

Irmosul:

Curăţeşte-mă Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mân­tuirii mele.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Pe tine, ierarhul Atenei, te lăudăm, ca unii care ne-am învăţat prin tine cele minunate şi negrăite; că te-ai arătat cu­vântător de cântare de Dumnezeu primit. Roagă-te, dar, Preafericite Părinte Ierotei, să ne curăţim de toate greşelile, ca să strigăm: bucură-te, părinte, de Dumnezeu înţelepţite.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat pe Cruce...

Ca un stâlp neclătinat, Sfinte Ierarhe Iero­tei, nu te-ai temut de îngrozirile vrăjmaşilor, ci ai surpat teme­iul înşelăciunii, întărindu-te ca pe o piatră cinstită, părinte. Pentru acesta, ca pe un birui­tor, Stăpânul te încununează cu dreapta cea Dumnezeiască şi În­cepătoare de viaţă; pe care roagă-L pentru noi toţi.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dum­nezeu, focul s-a ruşinat în Babilon oarecând; pentru aceasta tinerii în cuptor, cu bucuros picior, ca într-o grădină verde, săltând au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sârguindu-te cu viaţă curată a vedea Sfintele Sfinţilor, feri­cite, îndeplinirea Dumnezeies­cului gând înţelepţeşte ai câşti­gat-o şi cântând, strigai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sunetul cuvintelor tale şi fru­museţea vorbei scrierilor tale veselesc pe cei ce cu dragoste le cinstesc şi îndeamnă către lau­dă, învăţându-i a cânta: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Teologhisit-ai o Dumnezeire în Trei Feţe şi Lăudată în Trei Ipostasuri, gânditorule de Dumnezeu, şi cântând, strigai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Afară de legile firii ai născut Fecioară Maică pe Stăpânul tuturor celor văzute şi celor de gând, Preacurată; pe Care, lăudându-L, cu un glas cântăm: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul pă­rinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori tiranul...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrarea Sfântului Duh Cea Atotputernică, sălăşluindu-se în preacuratul tău suflet, te-a arătat propovă­duitor de Dumnezeu primit; cel ce măreşti pe Răscumpărătorul, lăudând cu sfinţită cuviinţă şi cu credinţă cântând: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cercare de dreaptă cre­dinţă, cercetând Tainele cele ne­grăite ale rânduielii lui Hristos, de faţă le-ai arătat; slujindu-te cu grai înalt şi cu alcătuirea cea dulce a cuvintelor tale, cântai neîncetat: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Darul cel preaîndestulat te-a umplut pe tine, cu însuflarea Dumnezeiască şi de teologie; pentru aceea, ca un râu ai iz­vorât dogmele, veselind inimile Apostolilor cu care împreună acum cânţi: preoţi binecuvân­taţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiindu-mi omorât sufletul de greşeli şi chinuit cu muşcătura cea veninată, Ceea ce ai născut mai presus de fire, Neispitită de nuntă, pe Dumnezeu, Cel Ce poate să învieze toate, înviază-mă şi pe mine, care cânt: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tiranul haldeilor a ars ne­buneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu şi văzându-i pe aceştia cu Putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a cântat: tineri binecuvântaţi-L, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul care te-ai făcut iu­bitor al Înţelepciunii Ce­lei mai presus de înţelepciune, acum ai luat de la Dânsa cu bucurie cununa darurilor cea frumoasă şi fiind dănţuitor în ceruri împrejurul Ziditorului tuturor, roagă-te să ne mântuim de primejdii, cei ce te lăudăm pe tine, Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sălăşluitu-te-ai în Dumnezeieştile Curţi cele de sus şi lo­cuind în Locaşurile cele veşnice, acum prăznuieşti împreună cu Oştile îngereşti şi cu cetele Apos­tolilor; cu aceştia petreci cu bucurie şi te veseleşti, cerând împreună cu ei Dumnezeiască pace, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luând adevărate răsplătiri pentru socotinţele ce ai avut pe pământ, înălţându-te către Dumnezeu cu dorinţa cea de-a pururea, acum roagă-te neînce­tat, Sfinte Părinte Ierotei, să se dă­ruiască iertare nouă, celor ce cu credinţă săvârşim pomeni­rea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică a Ziditorului tuturor, roagă cu îndrăzneala ta de Maică pe Fiul tău să mân­tuiască de apăsarea tirănească pe cei robiţi în orice chip, să înceteze asupririle celor răi şi să dea linişte şi mântuire celor ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceas­ta cerul şi marginile pământului s-au minunat. Că Dumnezeu S-a arătat oamenilor Trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile! Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile Cetelor îngereşti şi omeneşti, te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...

Strălucind cu bunătăţile cele duhovniceşti, te-ai făcut de un cuget cu învăţăturile Aposto­lilor, Preafericite Ierarhe Ierotei, părintele nostru. Căci, din Dumnezeiască hotărâre, ai împodobit scaunul, hrănindu-ţi trupul cu desăvârşită înfrânare. Pentru aceasta şi cre­dinţa, cu scumpătate propovăduind-o, ai păzit-o neclintită până la sfârşit, împreună vorbitorule cu îngerii; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruias­că iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisire Dumnezeu...

Toată lumea ai adăpat-o, Părinte Ierotei, ca şi cu nişte ape, cu învăţăturile dogmelor dreptei credinţe; că Hristos, Izvorul vieţii, întru tine S-a odihnit, părinte cuvioase; roagă-L, dar, ca unul care ai îndrăzneală de sus, să ne dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisire Dumnezeu...

Nu s-a despărţit de Dumneze­iasca Fire, Trup făcându-Se în pântecele tău, ci, Întrupându-Se, a rămas Dumnezeu, Însuşi Domnul, Cel Care după naştere ca şi mai înainte de naştere, Te-a păzit Maică Fecioară fără prihană. Pe Acela neînce­tat roagă-L să dăruiască nouă mare milă.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisire Dumnezeu...

Mieluşeaua Cuvântului cea Neîntinată, Fecioara, Maica cea Nestricată, văzând spânzurat pe Cruce pe Cel Ce a odrăslit dintr-însa fără dureri, tânguindu-se, ca o Maică striga: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să izbăveşti pe om de pa­timile cele de ocară!

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfantului Mucenic Petru din Capitoliu;
- Sfintei Mucenite Domnina si a fiicelor sale, Verina si Prosdoca;
- Sfantului Mucenic Audact si a fiicei lui, Calistena;
- Sfantului Cuvios Ammun Egipteanul;
- Sfintilor Mucenici Diaconi Faust, Gaiu, Eusebiu si Herimon;
- Sfintilor Gurie, arhiepiscopul Cazanului si Varsanufie, episcopul Tverului.

Potrivit Sinaxarului Sfintilor de pretutindeni, Editura Cartea Ortodoxa, tot astazi facem pomenirea:

Sfântul Cuv. TEODOR, pustnic din Tamas (Cipru, sec. II);
Sfântul Cuv. PAVEL cel Simplu, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare (Egipt, +330);
Sfântul Ier. PETROIMIE, episcop de Bologna (Italia, cca +450);
Sfântul Mc. QUINTIUS (sau QUENTIN) din Tours (Franţa, cca +570);
Sfânta Cuv. AURA, stareţa Mănăstirii Sf. Marţial (Franţa, +666);
Sfântul Ier. TEODOR I, patriarhul Antiohiei şi mărturisitor (+744);
Sfântul Cuv. VLADIMIR laroslavici, prinţ de Novgorod, şi Cuvioasa ANA, mama sa (+1052 şi +1056);
Sfântul Cuv. IOAN Lampadist, făcător de minuni din Cipru (sec. X);
Sfinţii Cuv. ELADIE, ONISIM şi AMUN Pustnicul de la Pecerska (sec.XII -XIII);
Sfântul Mc. ŞTEFAN (Stelianovici), prinţ al Serbiei, şi Sfânta Cuv.ELISABETA, soţia sa (+1515);
Sfinţii Cuv. IONA şi NECTARIE din Kazan (Rusia, sec. XVI);
Sfinţii Ier. GURIE, arhiepiscop de Kazan (+1563) şi VARSANUFIE, episcop de Tver +1576); aflarea Sf. moaşte în 1595;
Sfântul Sf. Mc. EUDEMOS (sau EVDEMOZ), patriarhul Georgiei (+1642);
Sfântul PETRU (Michurin) tânărul din Siberia (+1820);
Sfântul Sf. Nou Mc. DIMITRIE (Voznesenski), preot (Rusia, +1918);
Sfinţii Sf. Noi Mucenici preoţi (Rusia, +1937):
TIHON (Arhanghelski), IACOV (Bobârev),
MIHAIL (Tverdovski) şi NICOLAE (Vereşciaghin);
Sfânta Nouă Mucenită HIONIA (Arhanghelskaia), din Rusia (+1945);
Soborul Tuturor Sfinţilor din Kazan (Rusia).
Adormirea Părintelui DUMITRU Stăniloae, preot profesor şi mărturisitor în timpul prigoanei comuniste (n. 1903 -+1993 Bucureşti; înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Maine, facem pomenirea Sfintei Mucenite Haritina.

Sursa: CrestinOrtodox.ro