MENIU

Sărbătoare 25 octombrie - Doi sfinți mucenici pomeniți în calendarul ortodox în această zi

Sarbatoare

Sărbătoare mare în data de 25 octombrie pentru creștinii ortodocși.

Sărbătorile zilei de 25 octombrie - Sfinții Mucenici Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf/ Sfânta Tavita

Ortodoxe

Sf. Mc. Marcian şi Martirie, Valerie şi Hrisaf; Sf. Tavita

Greco-catolice

Sf. m. Marcian şi Martiriu

Romano-catolice

Ss. Crisant şi Daria, soţi m.; Mina, ostaş m.

Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 25 octombrie.
Au suferit martiriu în vremea tulburărilor provocate de erezia ariană, în timpul împăratului Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare. Arianismul a provocat dezbinări grave în imperiu, împăratul însuşi fiind arian.

"Atunci s-a pornit o mare prigoană împotriva credincioşilor din partea arienilor, întocmai ca şi de la închinătorii de idoli, căci erau urâţi, chinuiţi şi ucişi toţi cei care Îl mărturiseau pe Hristos ca pe Făcătorul, iar nu ca făptură, Dumnezeu întrupat, iar nu om simplu". (Vieţile Sfinţilor)

Sfinţii mucenici erau ucenici ai Sfântului Pavel, episcopul Constantinopolului, cel care, aflat în exil la Cucuz, a fost omorât de către arieni.
Demnitari arieni din jurul împăratului "au fost pricinuitorii izgonirii şi morţii celui între sfinţi, părintele nostru Pavel mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, pe care l-au trimis în Armenia şi au îndemnat pe arieni ca să-l sugrume, lucru care s-a şi făcut, iar în locul lui în scaun au rânduit pe Macedoniu". (Vieţile Sfinţilor)

După moartea episcopului, Sfinţii Marcian şi Martirie au fost îndemnaţi de către eretici să părăsească mărturisirea ortodoxă, formulată în primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325) şi, neprimind, au fost omorâţi prin tăierea capului.

Mai întâi însă, "ca un cărbune de foc în cenuşă, ascundeau mânia lor în vicleşug şi se sileau cu meşteşugită înşelăciune să-i întoarcă de la dreapta credinţă la păgânătatea lor, dându-le mult aur plăcuţilor lui Dumnezeu şi făgăduindu-le să le mijlocească de la împărat mari daruri, să-i ridice la scaune arhiereşti şi să-i facă stăpâni peste multe averi, numai să primească credinţa lor cea rătăcită". (Vieţile Sfinţilor)

Dar ei, nesocotind toate acestea, n-au primit aurul, nici cinstea făgăduită lor, şi au râs de acest vicleşug. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

Mai multe articole despre:
sarbatoare calendar ortodox