MENIU

Sărbătoare 15 decembrie. Mari sfinți sunt pomeniți astăzi în calendarul ortodox

Sfinţii 10 Mucenici sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 decembrie

În ziua de 23 decembrie, calendarul ortodox îi cinstește pe Sfinţii 10 Mucenici care au fost omorâţi în insula Creta, în timpul împăratului Deciu (251-253). 

În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, o ceată, în număr de zece bărbaţi aleşi, a fost prinsă şi adusă la cel ce-i căznea. Aceştia erau cu neamul din diferite cetăţi: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie şi Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie şi Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia şi Evarest din Iracleea. Toţi însă se sârguiau a merge către cetatea din cer.

Pentru că au refuzat să jertfească idolilor, sfinţii au fost prinşi de asupritori şi adunaţi în acelaşi loc. Au fost chinuiţi cu cruzime timp de 30 de zile.

"Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală şi de suflet. (Vieţile Sfinţilor)

"Ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceştia erau gata a răbda până la suflarea din urmă". (Vieţile Sfinţilor)

Pelerinaj istoric la Mănăstirea Pantocrator. Pentru prima dată în lume, femeile se pot închina la darurile primite de Pruncul Sfânt la naștere - VIDEO

Şi au urmat pentru mucenici alte chinuri fără de măsură în timp ce crainicul striga: "Cruţaţi-vă, supuneţi-vă domnilor, jertfiţi zeilor". (Vieţile Sfinţilor)

Iar mucenicii, în mijlocul atâtor dureri şi munci, erau mai presus de toate, cu bărbăţia şi cu răbdarea, mai presus de popor şi de crainic, de muncitori şi de însuşi ighemon. Şi, mai înainte de toate, erau mai presus decât domnul lor, satana şi decât toate puterile lui, pentru că toţi într-o unire şi într-un glas, strigau: "Creştini suntem, a lui Hristos jertfă, a lui Hristos junghiere şi de-ar fi trebuinţă şi de mii de ori să murim, vom muri cu osârdie". (Vieţile Sfinţilor)

Într-un sfârşit, cei 10 Sfinţi Mucenici au primit moartea prin tăierea capetelor, apoi cei apropiaţi lor au luat sfintele trupuri şi le-au îngropat.

Apoi, încetând prigoana şi strălucind sfânta credinţă, Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, mergând în insula Creta, a aflat nestricate moaştele acestor sfinţi, zece la număr şi le-a adus cu mare cinste în împărăteasca cetate, spre apărarea ei şi spre ajutorul tuturor celor ce le trebuiau ajutor. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor").

Pilda zilei. Cum convingi un necredincios