Sărbătoare 12 decembrie - Cruce cu negru în calendarul ortodox, astăzi
Sărbătoare importantă în data de 12 decembrie în România, este cruce cu negru în calendarul ortodox.
Sărbătorile zilei de 12 decembrie
Ortodoxe
Sf. Ier. Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni
Greco-catolice
Sf. ep. Spiridon al Trimitundei Taumaturgul.
Romano-catolice
Ss. Fc. Maria de la Guadalupe; Epimah şi Alexandru, m.
Sfântul Ierarh Spiridon, episcop al Trimitundei, este sărbătorit de Biserică în ziua de 12 decembrie.
Sfântul Spiridon a avut ca patrie insula Cipru. S-a născut din părinţi simpli şi el era smerit cu inima şi bun cu viaţa. În copilăria sa a fost păstor de oi şi, crescând, şi-a întemeiat familie şi a avut copii.
Dar nu după mulţi ani, murindu-i soţia, slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor.
"În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul". (Vieţile Sfinţilor)
Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, din Cipru, în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337).
A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, mărturisind credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos, împotriva ereziei lui Arie.
Cuvântarea ţinută în faţa adunării de ierarhi a fost întărită de gestul său minunat: a luat o cărămidă şi, făcând asupra ei semnul crucii cu mâna dreaptă, a strâns-o în cealaltă mână şi din cărămidă s-au văzut ieşind: focul, care s-a ridicat în văzduh, apa, care a curs pe pământ şi în mâna Sfântului Spiridon a rămas lutul, închipuindu-se astfel, prin mijlocirea celor create, adevărul despre Sfânta Treime, cea într-o fiinţă.
Despre Sfântul Spiridon se arată că era foarte atent la cuvintele Sfintei Scripturi, neschimbând niciun cuvânt din cele scrise în cărţile sfinte, care păstrau adevărul.
Odată, s-a întâmplat ca în mijlocul unui sinod local, la care participau şi Sfântul Spiridon, şi episcopul Trifilie, cel din urmă, cunoscut ca un mare cărturar, a fost rugat de ierarhii participanţi ca să spună un cuvânt de învăţătură. Şi ţinând Trifilie o cuvântare a ajuns la cuvintele lui Hristos spuse către slăbănog: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta" (Marcu, 2, 11). Dar el nu a spus aşa, ci în loc de pat a zis culcuş, adică: "Scoală-te şi-ţi ia culcuşul tău". Auzind Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a întrebat pe vorbitor dacă se socoteşte mai bun decât Hristos, de se ruşinează de cuvintele Lui.
În prezent, moaştele sale se află în Biserica Sfântului Spiridon din insula Corfu, unde Sfântul este mult cinstit pentru marile minunile care nu încetează. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")