Sărbătoare 1 octombrie - Zi cu o însemnătate deosebită pentru credincioșii din țara noastră

Ortodoxe
Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Ap. Anania; Sf. Cuv. Roman Melodul; Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani
Duminica a 19-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 19 dR. Acoperământul Maicii Domnului; Sf. ap. Anania, din cei 70; Sf. cuv. Roman Melodul; Sf. Tereza a Pruncului Iisus

Romano-catolice
Duminica a 26-a de peste an
Ss. Tereza a Pruncului Iisus, fc. înv.; Roman Melodul, diacon

Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului este prăznuit de Biserică în ziua de 1 octombrie.

Este sărbătorită în această zi o întâmplare minunată petrecută în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, petrecută în timpul împăratului Leon Înţeleptul (886-911).

În Biserica Vlaherne, "într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întâi, fiind de faţă şi mulţimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era întru totul al lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul său Omofor". (Vieţile Sfinţilor)

Aşa cum odinioară, după o mare tulburare a întregii făpturi, fulgere, glasuri şi tunete, cutremur şi grindină mare, Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare. Tot aşa şi Sfântul Andrei din Biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Maica Domnului îmbrăcată în porfiră ca soarele.

Iar aceasta s-a făcut pentru a arăta că în vremea cea rea când năvăleşte nevoia asupra noastră, Ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, Maica Domnului, vine în ajutorul nostru şi ne ocroteşte, păzindu-ne şi acoperindu-ne pe noi.

"În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, când s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: 'Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi' (2 Cor. XI, 26). Când cuvintele Domnului s-au împlinit: 'Că se va scula neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri', când ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperământul spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi". (Vieţile Sfinţilor)

"Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta suntem puşi ca un semn spre săgetare şi zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mândria lor, iar altele din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi". (Vieţile Sfinţilor)

Iar pentru ca să nu fim răniţi de moarte, "ni s-a arătat nouă acel semn, ca să fugim din faţa arcului sub Acoperământul Preacuratei şi Prea-binecuvântatei Fecioare, cu al cărei Acoperământ, apărându-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de săgetări". (Vieţile Sfinţilor)

* Sfântul Apostol Anania, unul din cei şaptezeci de ucenici ai Mântuitorului, a fost episcop în Damasc. Este cel care, în urma îndemnului de la Mântuitorul Hristos, a mers în casa lui Iuda din Damasc şi l-a tămăduit pe Saul (cel ce avea să devină apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel), rămas fără vedere în urma revelaţiei de pe drumul Damascului.

Sfântul Apostol Anania şi-a pus mâinile peste acest Saul, care ulterior devine Sfântul Apostol Pavel, şi i-a redat vederea după care l-a botezat.

Anania a rămas în fruntea Bisericii din Damasc şi a avut un sfârşit martiric, fiind ucis cu pietre.

* Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani s-a născut la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din zona Neamţului. Din tinereţe, a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, unde a primit tunderea în monahism şi a făcut ucenicie pe lângă părinţii îmbunătăţiţi ai mănăstirii, de la care a învăţat ascultarea şi smerita cugetare, dar, mai ales, practicarea rugăciunii minţii.

Pentru mai multă linişte a plecat la Locurile Sfinte, unde, după ce s-a închinat la Sfântul Mormânt, s-a retras într-o peşteră din Valea Iordanului. În scurt timp, s-au adunat în jurul său mai mulţi pustnici, întemeind astfel prima comunitate duhovnicească românească în Ţara Sfântă.

Cuviosul Iosif a fost nevoit însă să-şi părăsească "Sihăstria" de la Iordan şi, împreună cu cei 17 ucenici, să se întoarcă în Moldova, din pricina năvălirilor arabe. De aici, împreună cu ucenicii s-a aşezat într-o poiană dintr-un munte cu păduri seculare, care avea să se numească de atunci şi până azi Muntele Bisericanilor, adică a celor bisericoşi.

În acel loc a construit câteva chilii şi o biserică de lemn, iar pentru viaţa monahală a statornicit rânduiala achimită (neadormită), după modelul Mănăstirii Studion din Constantinopol.

Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost trecut în rândul sfinţilor, în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie.

* Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit în secolul al XVII-lea şi a intrat din tinereţe în obştea monahală a Mănăstirii Bisericani, care număra peste 100 de monahi. S-a retras într-o peşteră unde a trăit timp de 60 de ani, nevoindu-se cu asceza şi privegherea, până când şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos.

Mitropolitul Dosoftei al Moldovei îl menţionează pe Cuviosul Chiriac în lucrarea sa "Viaţa şi petrecerea svinţilor", alături de alţi pustnici nemţeni.

Fiind cinstit ca sfânt încă din vremea aceea, moaştele sale au fost aşezate mai întâi în peştera în care se nevoise, după care au fost mutate într-un loc tăinuit. De asemenea, chipul său a fost pictat, în secolul al XIX-lea, pe frontispiciul bisericii schitului românesc "Prodromu" din Sfântul Munte Athos, alături de alţi sfinţi români.

Cuviosul Chiriac de la Bisericani a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în şedinţa Sfântului Sinod din 5-7 martie 2008, cu zi de prăznuire la 1 octombrie. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016)