Şapte persoane reţinute după atacul de la Târgul de Crăciun din Strasbourg
Anchetatorii francezi încearcă să stabilească dacă autorul atacului armat de la Strasbourg, împuşcat mortal de autorităţi la aproape 2 zile după incident, a fost ajutat de complici să se ascundă de autorităţi, a declarat procurorul Remy Heitz, precizând că 7 persoane au fost reţinute în acest caz.
"Vrem să reconstruim ultimele 48 de ore pentru a descoperi dacă a primit sprijin", a declarat procurorul, care se ocupă de cazuri de terorism, potrivit agenţiei The Associated Press.
Trei persoane au decedat în urma atacului care a avut loc marţi seară în apropierea Târgului de Crăciun din Strasbourg, iar o a patra victimă este în moarte cerebrală. Alte 12 persoane sunt rănite, dintre care una prezintă răni ce îi pun viaţa în pericol.
Şapte oameni, inclusiv patru membri ai familiei presupusului autor, au fost reţinuţi de autorităţi, a precizat oficialul francez.
Presupusul autor al atacului armat comis în oraşul francez Strasbourg a fost împuşcat mortal de poliţie joi seară, afirmă surse citate de cotidianul Le Figaro.
Chérif Chekatt, în vârstă de 29 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţie joi seară, în cursul unei operaţiuni desfăşurate în zona Lazaret din Strasbourg.
Autorităţile franceze suspectează că este vorba de un act terorist, iar atacul a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.