Șapte persoane din cadrul Ambasadei României în Republica Franceză, testate pozitiv cu COVID-19
Ministerul Român al Afacerilor Externe (MAE) a anunțat, astăzi, că șapte persoane din cadrul Ambasadei României în Republica Franceză au fost testate pozitiv cu COVID-19, informează Realitatea PLUS. Potrivit MAE, toate cele șapte persoane au starea de sănătate bună, fiind asimptomatice. Informația a fost confirmată și de către ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
În cazul celor șapte persoane testate pozitiv cu COVID-19 au fost luate măsurile în vigoare, acestea fiind în prezent izolate la domiciliu. "Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora", se arată în informarea MAE.
În acest context, activitatea Ambasadei României în Republica Franceză va fi restransă, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare. Totodată, MAE precizează că activitatea secției consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente.
Potrivit ambasadorului României la Paris, Ambasada încearcă să preia în continuare apelurile telefonice şi mesajele de e-mail ale celor care o contactează pentru urgenţe consulare.
"Le mulţumesc autorităţilor române şi franceze, colegilor din Ministerul Român de Externe, pentru tot sprijinul din aceste zile. Şi, alături de colegii mei, vă mulţumesc pentru toate mesajele de susţinere şi urările de însănătoşire pe care le primim", a scris Luca Nicilescu.
O măsură cumva similară a fost luată și în cazul Ambasadei României din Madrid, unde activitatea instituției se desfășoară online după ce doi angajati au fost tesați pozitiv cu noul coronavirus.