MENIU

Șapte județe din România, incluse pe lista zonelor de risc de către Germania!

Șapte județe din România, incluse pe lista zonelor de risc de către Germania

Vești proaste pentru români, venită de la MAE! Șapte județe din România au fost incluse pe lista zonelor de risc, începând de vineri, 7 august. Anunțul a fost făcut, astăzi, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.  

"Urmare noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 7 august a.c.", se arată în comunicatul MAE.

Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, “toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista “zonelor de risc” trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecţia cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania. Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autorităţile locale de sănătate”.

În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura auto-izolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.

Masura auto-izolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48  de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. In schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii in Germania, se va dispune masura auto-izolarii pana la primirea rezultatului testului. 

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o “zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la: 

https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă și actualizată a zonelor de risc). 

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale: 

https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

 

Mai multe articole despre:
restrictii romani masuri germania