Șapte incendii de vegetație în Giurgiu. Autoritățile au intervenit de urgență
Șapte incendii de vegetație uscată au avut loc doar în ultimele ore în județul Giurgiu. Pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a opri flăcările care s-au extins rapid.
Incendii de vegetație în Giurgiu
Pompierii giurgiuveni au intervenit, în ultimele ore, pentru stingerea a șapte incendii, în următoarele localități:
- Bolintin Vale - a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 1.500 mp;
- Cosoba - au ars aproximativ 3.000 mp de vegetație uscată, lăstăriș și deșeuri menajere, în mai multe focare. Au fost salvate locuințele din apropiere;
- Poenari - au ars aproximativ 1.000 mp de vegetație uscată și circa 100 mp dintr-un lan de grâu. A fost salvata cultura de grâu (3.000 mp);
- Crivina - au ars aproximativ 2,5 ha dintr-un lan de grâu și circa un ha de vegetație uscată;
- Remuș - a ars vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 100 mp;
- Vlașin - au ars vegetație uscată și lăstăriș, pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp;
- Puțu Greci - au ars aproximativ 5.000 mp de miriște de orz și circa 2.000 mp într-un lan de grâu.
Pentru stingerea acestor incendii au acționat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Greaca, cu șapte autospeciale. Cel mai probabil incendiile s-au produs din cauza focului în aer liber lăsat nesupravegheat.
Amenzi usturătoare pentru cei care încalcă legea
Potrivit legislației privind protecția mediului, este interzisă arderea miriștilor, a turbăriilor, a litierei pădurii, a stufului, a tufărișurilor sau a vegetației ierboase.
Astfel, cetățenii trebuie să respecte prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform acestui act normativ, proprietarii și deținătorii de terenuri cu titlu sau fără titlu au obligația de a nu arde și de a preveni arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase. Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.