MENIU

Începe Săptămâna Patimilor. Ce trebuie să faci pentru a te feri de rele tot anul

Paştele este una dintre sărbătorile de suflet ale românilor. Ne pregătim cu mult timp înainte, sufleteşte, pentru marea sărbătoare creştină. Săptămâna de dinaintea Paştelui se numeşte Săptămâna Mare. Este un timp special de reculegere şi apropiere de divinitate şi de sufletul nostru.

În Săptămâna Mare, toate gospodinele sunt ocupate. Înainte de toate, tradiţia spune că trebuie să facem curăţenie şi să reparăm lucrurile stricate din casă pentru a lăsa abundenţa să vină la noi.

Un alt lucru util pentru tine este să ai un comportament impecabil faţă de tine, în primul rând, şi faţă de ceilalţi. Este bine să eviţi vocabularul vulgar şi să te abţii să critici, să acuzi sau să urăşti pe cineva.

Este un bun prilej în această perioadă să îți reprimi gândurile negre şi să cauţi să fii un exemplu pentru tine şi pentru cei din jur.

Zilele de dinaintea Paştelui sunt bune pentru introspecţie, pentru meditat.

Distragerile de orice fel, petrecerile, alcoolul, nu trebuie doar evitate pentru că sunt interzise în post, ci pentru că ne împiedică să ne întoarcem către noi, dar și către ceilalţi care aşteaptă puţină afecţiune şi un cuvânt bun.

Simplificarea meniului este, din nou, o idee bună. Postul este bun atât pentru suflet, cât şi pentru organism. În perioada aceasta, prin post, îi dăm ocazia să se cureţe şi să digere mai uşor ce mâncăm.

Preoţii ne sfătuiesc ca în Vinerea Mare să ţinem post negru, fiind ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tot în Vinerea Mare se spune că gospodinele nu trebuie să facă preparate coapte, deoarece este păcat şi nimic din ceea ce gătesc nu iese bine.

Tot în această săptămână, există o tradiție care spune că atât femeile, cât şi bărbaţii îşi pregătesc haine noi pentru a le purta în prima zi de Paşte, la biserică.

Perioada pascală ne ajută să ne scoatem la iveală latura umană, bunătatea şi să ne îndreptăm privirea către ceilalţi. Faptele bune curăţă gândurile pe care le avem în timpul anului.

Deci, este bine să ţinem cont de aceste sfaturi pentru a ne bucura de lucrurile bune pe care viaţa ni le aduce.