MENIU

Săptămâna Mare. Rânduiala Deniilor din Postul Mare. Ce se întâmplă la Denia de Luni

Săptămâna Mare. Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului), sărbătorită în acest an la 24 aprilie, se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Săptămâna Mare. Prin Denie se înțelege slujba Utreniei făcută seara așa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineață, se mută la vremea serii, după ce se sfârșește rânduiala Vecerniei.

Săptămâna Mare.În Denia din Sfânta zi de Luni este pomenit Patriarhul Iosif cel frumos, considerat o ”icoană” a lui Hristos, deoarece Iosif a fost invidiat de evrei, așa cum a pățit și Iisus, scrie calendarortodox.ro. Fericitul Iosif este fiul cel mic al Patriarhului Iacov, din Vechiul Testament. El a fost bun şi iertător cu fraţii lui care l-au vândut în Egipt, pe treizeci de arginţi, aşa cum Iisus a fost vândut de Iuda. Iosif cel iertător a impresionat miile de credincioşi prin dorinţa lui de a-I sluji lui Dumnezeu, împlinindu-i poruncile. Patriarhul Iosif este vrednic de pomenire, deoarece a depăşit ispitele și a dorit să rămână fără de păcat. El a fost întemniţat pe nedrept, fiind acuzat de desfrânare.

Mai multe articole despre:
Săptămâna Mare Denie denia de luni