Șantier între case, drum surpat și locuințe fisurate, în Cluj-Napoca. Locuitorii sunt revoltați - FOTO
Construirea unor vile a stârnit revoltă printre localnici, într-un cartier din Cluj-Napoca. Oamenii susțin că, din cauza săpăturilor adânci, drumul s-a surpat, iar pavajul și pereții locuințelor au început să crape. Locuitorii din zonă au sesizat autoritățile și așteaptă acum ca cineva să ia măsuri.
De când au început săpăturile pentru construirea a trei vile noi, locuitorii dintr-un cartier din Cluj-Napoca susțin că trăiesc un adevărat coșmar. Pe zi ce trece, aceștia spun că drumul se surpă tot mai mult și se tem ca săpăturile făcute pe șantier să nu le afecteze fundațiile caselor.
Șeful de șantier susține însă că neregulile au apărut din cauza unui accident produs în timpul săpăturilor, atunci când o conductă de apă s-a spart și a inundat drumul. Cu toate acestea, bărbatul dă asigurări că nicio casă din jur nu este afectată.
,,Din cauza canalizării s-a întâmplat. Toată apa a spălat drumul. Se văd găurile de acolo, acum au venit apele și rezolvă. Eu sunt aici de o lună de zile, nu li se crapă nicio casă, nu alunecă, totul este stabil. Nu este niciun pericol aici’’, a precizat Vasile Ujeniuc, șef de șantier.
Locuitorii din zonă au sesizat Poliția Locală, dar și Inspectoratul de Stat în Construcții și așteaptă ca cineva să ia măsuri.