SANITAS, în stradă: „Protestăm până când ne majorează salariile cu 20%” - Negocieri eșuate la Guvern
Medicii și asistenții din marile spitale au ieșit în stradă în cadrul unui protest organizat de către sindicatul Sanitas. Revendicând o majorare salarială de 20%, cadrele medicale au declarat că vor continua manifestațiile până când această solicitare va fi îndeplinită.
În stradă au ieșit și medicii și asistenții din marile spitale. „Vom continua protestele până când principala revendicare, de creştere salarială cu 20%, va fi îndeplinită” - anunță cadrele medicale.
Între timp continuă și discuțiile dintre Casa Națională de Asigurări de Sănătate și medicii de familie, nemulțumiți de reducerea sumei decontate de Casă pentru consultații.
Dialogul dintre cele două părți este tensionat, iar medicii de familie solicită clarificări și soluții imediate pentru a asigura sustenabilitatea serviciilor medicale primare.
Protestul în masă al personalului medical aduce în prim-plan problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate din România și subliniază necesitatea unor schimbări urgente pentru a asigura condiții optime de lucru și recompensarea echitabilă a medicilor.
Ciolacu, eșec în fața liderilor Sanitas. Protestele din Sănătate continuă
Premierul Marcel Ciolacu nu a reușit să-i convingă pe liderii Federației Sanitas să renunțe la proteste, după discuțiile pe care le-au purtat miercuri. Deși au anunțat că apreciază deschiderea la dialog a premierului, sindicaliștii au precizat că vor continua până când guvernul va accepta să majoreze cu 20% toate salariile din sistemul de sănătate.
Precizările au fost făcute de preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu şi prim-vicepreşedintele Iulian Pope, după plecarea prim-ministrului Marcel Ciolacu de la lucrările Consiliului Naţional al federaţiei.
"Joi, vom fi la ora 9,30, în faţa Ministerului de Finanţe, nu putem să anulăm această acţiune pentru că este făcută pe ceea s-a întâmplat la nivelul Bucureştiului. (...) (Premierul - N.R.) ne-a propus un grup de lucru tehnic care să cuprindă cele trei ministere (Muncă, Sănătate, Finanţe - n.r.). Întâlniri putem începe de joi, în funcţie de ce ne vor anunţa premierul şi cei de la Ministerul de Finanţe, Sănătate, inclusiv domnul ministru, şi cei de la Ministerul Muncii. (...) Vom tatona în fiecare zi, în fiecare săptămâna", a afirmat Bărăscu.