MENIU

Sandro Gozi: România și Bulgaria pot adera la Schengen prin spațiul aerian

<p>UE dă o nouă lovitură DURĂ Rom&acirc;niei: aderarea la Schengen se amana</p>

Secretarul de stat pentru UE în cadrul Președinției Consiliului de Miniștri al Italiei, Sandro Gozi, consideră că frontierele aeriene ar putea fi începutul unei noi etape în ceea ce privește procesul de aderare al României și Bulgariei la Schengen, informează Agerpres.

"Vom discuta despre aderarea României și Bulgariei la Schengen și credem că au fost făcute progrese în ceea ce privește căile de acces aeriene, acestea putând fi considerate ca fiind începutul unei prime etape pentru accesul celor două state în spațiul de liberă circulație Schengen", a afirmat Sando Gozi la o întâlnire cu presa, pe tema prezentării priorităților președinției rotative preluate de Italia la 1 iulie 2014.

Reamintind agenda acestor priorități, oficialul italian a arătat că aceasta se va concentra pe implementarea unor politici, cum ar fi uniunea bancară, finalizarea acordurilor de parteneriat, creșterea economică și crearea de locuri de muncă și migrația, precum și pe respectarea drepturilor fundamentale. "Este un nou început. Trebuie să muncim împreună. (...) Suntem pentru respectarea principiilor responsabilității și solidarității", a arătat Sandro Gozi.

În ceea ce privește situația din Ucraina, acesta a arătat că trebuie continuat dialogul deschis între toate părțile la masa negocierilor pentru a se găsi soluții în privința stabilizării situației.