MENIU

Sanda Țăranu, operată de urgență

Sanda Țăranu, ce mai cunoscută crainică a Televiziunii Române, a fost operată de urgență săptămâna trecută. La cei 80 de ani, vedeta nu a suferit nicio intervenție chirurgicală până acum, însă de această dată a fost nevoită să apeleze la bisturiu.  

Fosta prezentatoare TV a făcut câteva investigații la medic din cauza unei viroze, însă i s-au descoperit și câteva pietre la bilă, fiind solicitată de urgență operația.

„Acum ceva timp am trecut printr-o viroză pe care  am crezut că o pot trata cu medicamentaţie obişnuită. Zilele treceau şi nu se simţea nici o ameliorare. În disperarea mea, am chemat ambulanţa. După ce m-au muştruluit că nu am anunţat din timp, deşi am spus că nu am vrut să deranjez, mi-au scris o reţetă pe care am respectat-o cu sfinţenie. 

Două săptămâni eram ceva mai bine, însă mi-am zis să fac o vizită şi la medicul meu de familie. Ei, aici a început sarabanda! Analize, trimiteri către alţi medici primari. Alte reţete, alte recomandări, mai ales că îmi ieşiseră analizele şi nu erau deloc mulţumitoare. La ecografie, altă belea. Te duci să te vindeci de una şi apare alta. La mine era vorba de un organ care nu m-a deranjat niciodată. Dar, în perfidia lui, îşi făcea treaba: aduna pietre! 

După ce s-au consultat între ele, cu multă grijă şi delicateţe, ca să nu mă sperie, doamnele doctor au ajuns la concluzia că ar trebui să mă opereze, ca nu cumva organul cu pricina să se inflameze şi să îmi producă suferinţe mai mari. Aşa am ajuns la Spitalul Elias, aferent Centrului de diagnostic şi tratament.”, a mărturisit Sanda Țăranu pentru Click.ro.

Mai multe articole despre:
spital operaţie Sanda Taranu