MENIU

SĂNĂTATE. Aparatul dentar – necesitate sau capriciu?

SĂNĂTATE. Aparatul dentar – necesitate sau capriciu?

Încă din antichitate se cunosc diferite metode prin care s-a încercat modificarea poziţiei dinţilor. În zilele noastre, tratamentul prin aparatul dentar este foarte popular şi foarte bine acceptat de către oamenii din întreaga lume.

Aparatul dentar este necesar în cazul dinţilor înghesuiţi, rotiţi, aliniaţi pe diferite niveluri sau chiar în cazul diastemei care este denumita în termeni populari si strungareata. Pacienţi din toate categoriile de vârstă pot beneficia de tratament, începând cu perioada ce corespunde erupţiei primilor dinţi definitivi pe arcadă. În general, durata de purtare difera de la caz la caz, între 6 luni şi 2 ani, dispozitivul fiind ajustat de către medic pe perioada respectivă, astfel încât să exercite diferite presiuni pentru modificarea în timp a poziţiei dinţilor.

Elementele principale care alcătuiesc aparatul dentar sunt brackeţii, arcul de sârmă, ligatura şi banda elastic ce poate avea diferite culori.

Pe parcursul cautării informaţiilor despre aparatele dentare, pacientul ia la cunostiinţă diverşi termeni cum ar fi: aparat mobil, aparat fix, aparat invizibil, etc.

Aparatul dentar mobil este excelent pentru lărgirea arcadelor dentare, atunci când acestea sunt prea înguste. Categoria de vârsta ideala la care aceasta lărgire este posibilă este de 7-11 ani.

Aparatul dentar fix este ideal pentru modificarea poziţiei dinţilor în cazurile mai dificile. Acesta acţionează continuu asupra dinţilor şi odată pus, nu mai poate fi îndepărtat de către pacient. Cu ajutorul aparatului fix se pot obţine rezultate mai bune într-un timp mult mai scurt.

Aparatul dentar invizibil reprezintă o opţiune pentru cei care se confruntă cu malpoziţii dentare, dar în acelaşi timp doresc să aibă şi o estetică bună. Dispozitivul este montat pe faţa internă a dinţilor şi astfel pacientul este scutit de neplăcerea purtării în exterior a brackeţilor metalici.

Aparatul dentar din safir este de asemenea o opţiune pentru cei care doresc să aibăun grad de estetică ridicat. Brackeţii acestui aparat nu sunt confecţionaţi din metal ci din safir, care în industria stomatologică este incolor şi prin care transpare culoarea naturala a fiecărui dinte în parte. Astfel, este păstrat aspectul estetic al fiecărui pacient in parte.

Invisaling este o alternativă a aparatelor fixe sau mobile, prin care este păstrat aspectul estetic. Dispozitivul este confecţionat dintr-un material plastic transparent şi confortabil, care acoperă dinţii în întregime.

Pentru cei care deja poartă un astfel de aparat, trebuie menţionat faptul că este necesară o igienă orală exemplară, deoarece în timpul purtării, pacientul este mult mai predispus la apariţia cariilor. De asemenea, acesta trebuie să evite alimentele dure sau lipicioase. Un control pe lună este indicat, pentru ca medicul să observe evoluţia cazului clinic.

 Acest articol a fost oferit de comunitatea www.doctoruldedinti.info

Mai multe articole despre:
stomatologie dinţi aparat dentar tratament dinti