SAMSUNG renunță la Android. Lovitura, primită de Apple înainte de lansarea iPhone 6
Samsung Electronics, cel mai mare producător de dispozitive care funcţionează cu sistemul de operare Android, va lansa în trimestrul al treilea primul său smartphone dotat cu sistemul open-source Tizen.
Lansarea dispozitivului Samsung Z va avea loc cu o întârziere de aproximativ un an faţă de planul iniţial al companiei sud-coreene, relatează Bloomberg.
Samsung Z va fi disponibil mai întâi în Rusia, iar ulterior şi pe alte pieţe, a anunţat luni compania.
Telefonul va avea ecran de 4,8 inci şi va fi prezentat marţi, la o conferinţă organizată de dezvoltatorul Tizen.
Sistemul Tizen, dezvoltat cu companii între care Intel şi Vodafone Group, este o alternativă open-source la Android, cel mai popular sistem de operare pentru smartphone-uri.
Samsung Electronics anunţase iniţial că primul telefon dotat cu sistemul Tizen va fi lansat la sfârşitul lunii septembrie a anului 2013. Compania vrea să stimuleze cererea, pe fondul încetinirii creşterii vânzărilor şi a concurenţei producătorilor chinezi de dispozitive ieftine.
"Samsung încearcă să facă tot posibilul să acopere golurile în trimestrul al treilea, dar nu cred că telefonul cu sistem Tizen va contribui cu mult la vânzările de smartphone-uri. Lansarea noului telefon are mai mult un rol simbolic, în condiţiile în care se află în stadiu incipient", a declarat Lee Do Hoon, analist la compania CIMB Group Holdings în Seul.
Acţiunile Samsung au închis în creştere cu 0,8% la bursa din Seul, iar de la începutul acestui an au avansat cu 6,1%.
Noul telefon va intra pe o piaţă globală unde creşterea art putea încetini la 6,2% până în 2018, de la 19% în acest an, potrivit estimărilor firmei de analiză IDC.
Samsung a vândut anul trecut 316 milioane de smartphone-uri, de peste două ori mai multe decât cele 153 de milioane de iPhone-uri ale Apple, potrivit IDC.
Samsung Z, în culori negru cu auriu, va avea un ecran de înaltă definiţie, procesor de 2,3 gigaherzi şi senzor de amprentă.
Compania a prezentat în februarie două ceasuri digitale cu sistem Tizen.
Samsung intenţionează să ofere un program promoţional special prin intermediul magazinului de aplicaţii Tizen, când telefonul va intra pe piaţă, pentru a atrage mai mulţi dezvoltatori.
Potrivit AppBrain, există circa 1,2 milioane de aplicaţii Android. Apple a anunţat în octombrie să are peste 1 milion de aplicaţii pentru iPhone, iPad şi iPod, în timp ce Microsoft avea în decembrie 200.000 de aplicaţii pentru platforma Windows.
Samsung a mărit stimulentele pentru smartphone-urile sale, pe fondul concurenţei sporite din partea Apple şi a producătorilor chinezi, între care Xiaomi Corp şi Lenovo Group.
Divizia de telefoane mobile a Samsung, care a generat în primul trimestru 76% din venitul operaţional al grupului, a raportat cele mai scăzute vânzări din ultimele cinci trimestre, din cauza succesului producătorilor chinezi de aparate ieftine pe pieţele emergente.