Samsung Galaxy S6, cu bune si rele! Primele impresii de la lansarea in România
Samsung a lansat aseară în România cele mai noi smartphone-uri Galaxy S6 și Galaxy S6 edge. Cele două telefoane vin cu un design premium şi o serie de inovaţii, însă la un preţ pe măsură. Sunt cele mai scumpe smartphone-uri lansate vreodată de sud-coreeni. Le-am testat marţi seară, la lansarea oficială, şi am ajuns la câteva concluzii, credem noi, relevante privind experienţa de utilizare.
Prima impresie este cea de produs premium. Ambele telefoane au un look spectaculos, ce ne-a dus cu gândul la iPhone 6. Dacă i-ai schimba sigla cu cea de pe iPhone, ar fi destul de greu să le deosebeşti. Telefoanele sunt foarte subţiri, acoperite cu sticlă, şi extrem de uşoare. Galaxy S6 pare a fi versiunea pentru bărbaţi în timp ce Edge va fi apreciată, cu siguranţă, mai mult de femei.
Senzaţia, atunci când le iei pentru prima dată în mână, este de fragilitate. Acopeite integral cu sticlă, ne gândim ce soartă vor avea dacă le scapi accidental din mână. Şi mai ales cât o să coste schimbarea sticlei.
Ecranele de pe Galaxy S6 și Galaxy S6 edge sunt cu adevărat spectaculoase. Culorile sunt naturale, nu ai senzaţia de artificial pe care o simţi la produsele mai ieftine. Din orice unghi le priveşti, arată spectaculos.
N-am inteles ce rol joacă marginea rotunjită de pe Edge, nu are nicio logică în materie de utilizare, fiind mai mult un artificiu menit să îl scoată în faţă.
Citiţi continuarea review-ului, ce scoate in evidenţă şi marile probleme ale acestor telefoane, pe GadgetReport.ro