Samsung Galaxy S5: Cum arată Goophone S5, prima clonă Galaxy S5
Samsung Galaxy S5: Nu a durat decât câteva zile pentru ca cei de la Goophone să anunţe propria lor iteraţie de Galaxy S5, cu numele foarte sugestiv de Goophone S5 – evident, o clonă Galaxy S5, scrie playtech.ro.
Dacă telefoanele din imaginea de mai sus vi se par foarte similare, acest fapt se datorează politicii de business a celor de la Goophone care, ca scop în viaţă, şi-au propus să cloneze cele mai atrăgătoare telefoane ale momentului. Acelaşi sistem îl aplică în fiecare an, indiferent dacă este vorba de un nou iPhone sau un nou Galaxy Note.
În cazul în care nu este foarte evident, modelul din stânga poartă pe spate sigla Goophone. Partea interesantă vine la capitolul specificaţii. Deşi ne-am obişnuit să asociem clonele chinezeşti cu niste configuraţii slabe, Goophone S5, cel puţin pe hârtie, este un competitor serios pentru noul vârf de gamă Samsung. Este construit în jurul unui panou Full HD de 5 inci, iar la interior are un procesor MediaTek octa core tactat la 2 GHz, 2GB RAM şi 32GB spaţiu de stocare. Acesta este un Dual SIM cu o baterie de 2800 mAh, o cameră principală de 13 megapixeli şi una frontală de 5 megapixeli. Pentru că, mai important decât orice altceva, este preţul, aveţi în vedere faptul că 300 de dolari se pot transforma oricând într-un Goophone S5.Citeste mai mult playtech.ro.