MENIU

Salvată în ultima clipă! O pisică blocată cu capul într-o conservă a fost eliberată de pompieri - FOTO

Foto/Arhivă/Profimedia

O pisică flămândă a rămas cu capul blocat într-o conservă de carne, iar șansa ei au fost pompierii, chemați s-o salveze.

Pompierii din Botoşani au intervenit luni dimineaţă pentru salvarea unei pisici care rămăsese cu capul blocat într-o cutie de conserve.

Conform ISU Botoşani, un bărbat a apelat la ajutorul pompierilor după ce o pisică a rămas cu capul blocat într-o conservă cu hrană specială pentru pisici găsită pe o stradă din Botoşani.
 
 
 
”Zgomotul făcut de pisică în încercarea de a se elibera i-a atras atenţia unui bărbat. Acesta şi-a dat seama că nu poate să o ajute şi a sunat la pompieri. Salvatorii din cadrul Detaşamentului Botoşani au intervenit rapid, demonstrându-şi abilităţile cu blândeţe şi profesionalism. După câteva momente tensionate, au reuşit să o elibereze”, relatează reprezentanţii ISU Botoşani.
 
De asemenea, ei precizează că pisica a rămas în grija celor care locuiesc pe strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Botoşani şi va primi îngrijirile necesare.
 
 
 
 

Mai multe articole despre:
pisica conserva botosani