Salvare spectaculoasă a unei fetițe de 8 ani, în Republica Moldova! Pompierii au intervenit exact înainte de a cădea în gol de la etajul 12 al unui bloc
O fetiță în vârstă de opt ani care atârna de balconul unui bloc, la etajul 12, în Chișinău, a fost salvată în ultimul moment de pompieri, transmite realitateadinmoldova.net.
Alertați de trecători, pompierii s-au deplasat la fața locului, au deblocat ușa locuinței și au salvat fetița de doar 8 ani, care era singură acasă.
Aceștia au ajuns la balcon și au salvat copilul care risca să cadă în orice moment.
După finalizarea operațiunii, fetița a fost preluată de un echipaj medical.
Mama era la muncă, iar tatăl este plecat peste hotare. Direcția Copilului cercetează cazul și urmează să ia măsuri. Continuarea pe realitateadinmoldova.net