Salvamontista bătută de un interlop a vrut să-și retragă plângerea! Notarul nu a lăsat-o
Salvamontista care a fost bătută până la leșin în staținuea Straja de către un interlop a intenționat să-și retragă plângerea, însă notralul care urma să întocmească actele a respins solicitarea fetei.
Adrian Mărginean, notarul din orașul Lupeni care a respins solicitarea de a întocmi o cerere de retragere a plângerii penale în cazul salvamontistei agresate în stațiunea Straja, a declarat vineri că nu a putut face acest lucru deoarece a considerat că tânăra nu ar fi consimțit voluntar la acest gest, potrivit Agerpres.
Notarul public Adrian Mărginean a apreciat că fata ar fi avut "un consimțământ viciat", în condițiile în care victima ar fi venit în biroul său însoțită chiar de avocatul agresorului.
"Am considerat că un consimțământ al ei, nu ar fi fost neapărat al ei. Era viciat. Atât timp cât a venit cu avocatul părții adverse, care-i dicta ce să scrie pe cerere, am considerat că nu este cazul să fac așa ceva. (... ) Eu îmi susțin punctul de vedere. Am văzut-o în fața mea și am considerat că nu e moral să-i fac (acel act, n.r.) pentru că nu era un consimțământ liber exprimat de către ea, deși așa ar fi părut la prima vedere", a afirmat notarul Adrian Mărginean.
După ce a refuzat să întocmească actul solicitat de tânără, notarul și-a sunat și alți colegi cărora le-a explicat situația cu care s-a confruntat și este convins că și alți notari publici din zonă nu vor răspunde solicitării tinerei.
Pe de altă parte, Adrian Mărginean afirmă că nu era nevoie ca tânăra să meargă la un notar pentru a depune ulterior o solicitare de împăcare, la dosar fiind acceptată și o cerere simplă din partea victimei.
Tânăra nu a putut fi contactată pentru un răspuns referitor la acest subiect.
Salvamontista Miruna Inel, 21 ani, a fost bătută, la începutul lunii februarie, de un bărbat de 33 de ani în timp ce se afla la o petrecere privată în stațiunea Straja. Tânăra a fost transportată la spital, în stare de inconștiență, de un echipaj SMURD. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere ale localului.
Procurorii au finalizat ancheta în acest caz, agresorul fetei, Constantin Sorin Palesică fiind acuzat de de trei infracțiuni de lovire, cu trei victime, între care și salvamontista. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Petroșani, iar bărbatul este în stare de arest preventiv.
Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, Constantin Sorin Palesică riscă să primească o pedeapsă care poate ajunge până la 4 ani de închisoare, în condițiile în care este cunoscut ca recidivist.